Oxford, baby

Azi mi-a s-a implinit un vis pe care-l aveam de cand eram mica, adica pe vremea cand am inceput sa fiu constienta cat de important e invatamantul superior. Azi am calcat pe pasii lui Lewis Carroll, ai lui Oscar Wilde, Tolkien si alti mari oameni, pentru ca azi am vizitat OXFORDUL.

Image

Cand spui Oxford, universitatea e primul lucru care-ti vine in minte si e normal, pentru ca tot centrul orasului e un labirint de colegii, o istorie vie si o sursa de inspiratie pentru literatura.

Image

Din pacate vremea a fost mohorata si intre timp a inceput si sa ploua si am reusit sa stric doua umbrele.

In imagine e Christ Curch, cel mai grandios dintre colegiile din Oxford. A fost fondat in 1525 de catre cardinalul de la vremea respectiva si apoi refondat de catre Henric al VIII lea in 1546. Din cauza conflictelor religioase, Henric l-a inlaturat pe cardinal si s-a hotarat sa duca el mai departe constructia colegiului. In curtea interioara, in care nu am avut acces, sunt urmele unor pilastrii imensi care trebuiau sa sustina o bolta. Henric nu a continuat acest proiect.

La 1 jumate ne-am intalnit cu ghizii nostri si fiecare a preluat cate 9 persoane pentru tur; in cele din urma am ramas doar 7.

Image

 

Vis-a-vis de intrarea principala a colegiului Christ Church se afla si bisericuta asta. Sunt multe de genul asta in oras.

Image

 

ImageImageImageImage

 

Christ Church are un domeniu imens, cu pajisti verzi, teren de rugby si un lac unde se fac plimbari cu barca. Studentii fac, de fapt, dar cred ca si publicul are acces.

Desi stiam povestea, a fost frumos sa o aud din nou si din partea doamnei ghid: povestea lui Alice in Tara Minunilor.

Lewis Carroll, pe numele lui real Charles Lutwidge Dodgson, era profesor de matematica la Christ Church si din cand in cand facea pe bona cu cele trei fetite alea decanului colegiului.  Mergea cu ele la picnic, la plimbari cu barca si le spunea povesti. Pe una dintre fetite o chema chiar Alice si ea este cea care i-a sugerat sa si scrie tot ce le povesteste el. Cum a ajuns la acest pseudonim? Charles in latina se traduce ca si Carol, iar Ludwidge vine intr-o forma mai frantuzita.

Image

 

 

In fotografie este gradina studentilor. Aici doar ei isi petreceau timpul, invatand, band, cantand si jucand crichet. Dupa zidul acela se afla gradina profesorilor. Alice cand era mica vroia sa se joace in gradina cu studentii, insa tatal ei ii zice sa stea doar in gradina profesorilor. Suna cunoscut, nu? Ei bine si cradinile cred ca au fost o sursa de inspiratie pentru Carroll, pentru ca sunt pline de cotloane si tot felul de plante. 

Iar copacul din fundal are si el o poveste interesanta.

Image

 

In copacul ala incarligat din fundal obisnuia sa apara din cand in cand o pisica… Pisica de Cheshire. Nimeni nu stie de ce se numeste asa pisica, cand ea aparea in Oxford.

Image

Acel zid marca pe vremuri granita orasului si se numea si inca se numeste Drumul Evreilor, pentru ca pe aici veneau ei cu ceremonia de inmormantare, iar undeva prin dreapta unde acum sunt copaci era cimitirul lor.

Image

 

Aia e o poarta facuta in asa fel incat doar o persoana sa treaca. Dureaza foarte mult pana trece tot grupul..

Image

 

Bineinteles ca nu trebuie sa uitam de faptul ca arhitectura universitatii din Oxford a fost sursa de inspiratie pentru cei care au facut filmele Harry Potter, iar organizarea si administrarea facultatilor cu siguranta a inspirat-o pe autoare. Iar Oxford este are cateva locatii unde au filmat filmele Harry Potter.

Image

ImageSi aici avem Radcliffe Camera, un loc pentru citit pentru studentii de pretutindeni. Insa inainte sa intri trebuie sa depui un juramant care dateaza de pe vremea cand a fost contruita cladirea, adica anii 1600: Jur solemn sa nu aprind chibrituri, sa nu distrug cartile si sa nu plec cu vreo carte. Asa tradus in mare…

Oricum, acest loc a fost construit din banii acestui domn Radcliffe, doctor al familiei regale si un foarte bun diagnostician. Toti pacientii de care era sigura ca ii putea vindeca ii prelua el iar cei care i se pareau incurabili ii plasa colegilor sai. Si-a facut astefel si reputatie si o avere pe masura, iar banii i-a lasat colegiilor din Oxford si asa s-a construit aceasta cladire care adaposteste si tratate stiintifice, facand-o si prima biblioteca destinada stiintelor. De asemenea tot ce se publica in Anglia indiferent ca sunt harti, carti sau etichete de caiete, se trimite aici un exemplar. La un moment dat nu mai aveau unde sa le depoziteze asa ca pe sub strazile din jurl cladiri…sunt rafturi cu carti. Insa o noua conducere a venit recent si a zis ca nu se mai poate. Depozite imense au fost construite la vreo 7 mile de oras si acolo sunt depozitate peste 3 milioane de carti,harti,etichete, etc. In fiecare miercuri vin dubite cu noi produse care trebuie inventariate, si sa nu uitam ca studentii isi pot rezerva carti online si alte dubite fac naveta zilnic dupa carti.

Image

Si colegiul Brasenose, din imagine are o poveste interesanta.

In primul rand, Oxfordul fusese invadat de studenti, iar orasenii erau cam suparati ca ei ocupasera toate pub-urile, toate bisericele, si nu erau nici prea cuminti. SI intr-o sera un stimabil student s-a decis ca bautura s-a nu e buna si a varsat-o toata in capul crasmarului. Orasenii s-au revoltat, studentii la fel. Pe strada a fost o batalie cu varsare de sange in urma careia au murit 67 de studenti si multi oraseni, dar nimeni nu s-a sinchisit sa-i numere.

La colegiul din imaginea, exista o usa cu un inel de ala de metal de bateai cu el in usa. Pe vremuri era un fel de loc de siguranta pe timpul noptii si era primit orcine batea in usa. Dupa bataia descrisa mai sus, studentii revoltati au plecat in Lancashire si au luat si inelul de batut in usa cu ei. Prin anii 1800 casa studentilor din Lancashire a fost scoasa la vanzare, iar colegiul Brasenose a cumparat casa doar ca sa recupereze inelul acela. Ghida ne-a zis ca acum ceva timp cand au fost Portile Deschise s-a dus si ea la colegiul respectiv doar ca sa vada renumitul inel de batut in usa. Se astepta la ceva mare si stralucitor, dar bineinteles ca era ceva total nesemnificativ, dar de dragul legendei..de ce sa nu i se faca atata reclama!?

ImageImage

 

Geamul asta mare nu da in alta parte decat spre biblitoeca Bodleian, locul unde au filmat scena din primul film Harry Potter, cand Harry imbracat in pelerina invizibila se duce in sectorul interzis al bibliotecii de la Hogwarts. 😀 Biblioteca asta a fost inchisa de doua ori in toata istoria sa ( a fost construita in anii 1400): o data pe la 1600 si ceva pentru cand au adaugat noua aripa, si o data cand au filmat scena cu Harry. Mare onoare!

De asemenea in cladirea asta au filmat scenele cu spitalul de la Hogwarts si scena cand McGonagall le da lectii de dans in Pocalul de Foc.

 

Un alt lucru interesant despre colegiile din Oxford: nu se vorbea decat latina. Toata ziua buna ziua, iar unul dintre colegii daca isi prindea studentii vorbind in public engleza erau biciuiti.

ImageO replica din anii 1920 a Puntii Suspinelor din Venetia.

Image

Jane Burden a fost sotia unuia dintre reprezentantilor miscarii Pre-rafaelita, William Morris. Pre-rafaelitii au vazut-o intre-o reprezentatie la treatru si au luat-o sa le fie model si muza. A fost iubita unuia, a fost logodita cu altu si in final s-a maritat cu Morris. O adevarata muza…

Image

 

Probabil cea mai veche carciuma din Oxford ascunsa printre unghere intunecate si inguste si vizitata de persoane precum:

Image

 

Si era  considerat si

un loc pentru:

ImageO educatie in intoxicatie. Probabil de asta s-a plimbat Oscar Wilde cu homarul in lesa prin Oxford.

Image

 

Cladirea roz era pe vremuri o casa saracacioasa din afara Oxfordului. Acum e hotel de lux doar pentru ca aici se iubeau Elizabeth Taylor si Richard Burton.

In Oxford, la Christ Church in sala de mese s-au facut filmarile pentru Sala Mare din Harry Potter. Doar ca sala de mese de aici avea doar 3 randuri de mese, iar la Hogwarts sunt patru, asa ca au reconstruit intreaga sala digital. Din pacate sala era inchisa pentru ca schimbau mobila sau ceva de genu…

Image

ImageVis-a-vis de Christ Church este Magazinul lui Alice, care pe vremuri era magazin de dulciuri iar adevarata Alice venea aici sa-si cumpere bomboane. De asemenea a fost sursa de inspiratie pentru Magazinul Oii din Alice in Tara Oglinzilor. Acum este un mic butic plin cu dragalasenii imprimate cu ilustratile lui Tenniel din prima editie a cartii. Bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu-mi iau si eu cateva suveniruri.

ImageA fost cam devreme cand m-am intors spre autocar si pitita intr-un colt de strada printre alte cladiri era bisericut asta. Pe mine cimitirul m-a atras.

Image

ImageCred ca a baut popa o bere si a uitat sa arunce cutia.

Image

 

Si in timp ce faceam poze, ploua si batea un vant puternic ca mi-a rupt spitele de metal de la umbrela. Am aruncat umbrela si pentru ca mai aveam timp pana la plecare m-am dus la Poundland si mi-am mai luat o umbrela la o lira.

Cand am ajuns cu ea in parcare la autocare era mai rupta decat prima.

Maine trebuie sa-mi iau o umbrela la 5 lire. Poate tine mai mult :))

 

Si asta a fost aventura mea magica si literara si istorica in Oxford. Pana acum mi-e greu sa aleg care excursie a fost mai frumoasa: asta sau cea la Whitby. Dar cred ca asta e, pentru ca asa cum am scris mai sus, Oxford era un vis, iar acum e o dorinta. 😉

 

 

 

 

 

Advertisements

Chester

Hello!!!

O noua excursie, de data mai aproape, cam la o ora de Manchester: la Cheshire Oaks Retail Outlet si in oraselul Chester.

Prima oprire a zilei a fost la complexul asta comercial, un fel de Pandorf de vreo doua ori mai mare. Am avut trei ore si jumatate la dispozitie pentru shopping si m-am plictisit de moarte. Pentru ca eu nu am rabdare la cumparaturi sa-mi caut lucruri pentru mine si in plus oricat de outlet erau hainele si oricat de mari erau reducerile, nu stiu cum de un tricou la GAP costa tot 35 de lire. 

Noroc ca am gasit o librarie si am stat acolo si mi-am cumparat si vreo cinci carti despre celti, creaturi mitologice si vise. Apoi m-am dus la Starbucks si am tras cat de mult am putut de un macchiato si am citit…

Image

Partea frumoasa abia acum incepe, cand am ajuns in Chester, un orasel fondat in 79 d.Hr. de catre romani. E cel mai bine pastrat oras inconjurat de ziduri romane din Anglia.

Image

 

Tot orasul vechi si in special centrul vechi are cladiri de genul acesta, cu zidarie alba si grinzile la vedere, case cum mai gasesti si prin burgurile nemtesti. Doar ca cele de aici au mult mai multe decoratiuni in lemn, ornamente migaloase care amintesc putin de motivele celtice. Casa asta din poza era de la inceputul sec. XVI.

Image

 

a, uite si un magazin Disney ^^

Image

 

Firma suna bine, dar magazinul nu era asa de roccoco, insa pe straduta asta erau multe alte magazine incadrate perfect in peisaj. Si strada despre care va vorbesc e strada victoriana pe care au reconditionat-o.

Image

 

Iar pe straduta victoriana se intra pe poarta de est a vechiului oras. Si asta era singura poza cu poarta…din pacate apare si moi..

Image

 

Decoratiunile de care spuneam si…regina Victoria in miniatura pazeste o casa.

Image

Si catedrala orasului, atractia principala a oraselului. Catedrala asta ca si cea din Whitby a fost fondata de calugarii Benedictieni in secolul XI ca si manastire, iar in 1540 a devenit catedrala, dupa ce au fost dizolvate manastirile.

Intrarea la catedrala e gratis dar se incurajeaza o donatie de 3 lire. 🙂

Image

ImageImage

Erau niste fotografii vechi si desene in catedrala si aparent in perioada victoriana in zona verde din poza de deasupra era un cimitir. Pacat ca nu l-au pastrat, dar au destule morminte in interior…

ImageImage

 

Sus: Nu stiu daca ar fi trebuit sa fie romana aia, dar parea amuzant…buna venire, mai scriau Buna Vestire :))

Jos: In holul care duce spre nava centrala a catedralei erau vitraliile astea. Nu stiu cat de vechi sunt, dar arata bine.Image

Image

 

Imi pare rau, dar in interior cam greu cu facutul de poze…dar ca idee. Nu e asa mare ca alte catedrale gotice pe care le-am vazut, dar e frumoasa, iar pe peretele nordic erau niste panouri mari de mozaic cu scene din Vechiul Testament, iar pe peretele sudic si in absida de acolo sunt cateva morminte.

Am prins chiar messa [cred ca asa se zice] de dupa-amiaza si era acolo un cor de femei in varsta care cantau foarte frumos acompaniate de o orga imensa, care de fapt era vedeta.

Image

 

Aia e orga, iar tipa in roz e din China si ne-am imprietenit, intr-un fel… 🙂

Image

 

Un coltisor..

Image

 

Dupa catedrala ne-am indreptat spre nord [in imagine, Poarta de Nord a orasului], unde era zidul romanilor. De fapt zidul care inconjoara orasul e facut pe timpul romanilor cum am mai zis, dar mai sunt si portiuni facute in perioada victoriana pentru promenada. Lungimea zidului e de 2 mile, dar, doar pe anumite parti te poti plimba.

ImageImage

In nordul orasului vechi se afla Canalul, care se poate vedea in poza de sus-sus, iar in sud e raul Dee. Aparent, in vechime, Chester era si un mare port. Grupuletul meu se intreba cum sa fie port daca nu e marea…!? Pai daca raurile se varsa in mare si pe harta apare ca fiind foarte foarte aproape de mare… Oricum, era o ruta principala de comert intre Franta, Spania, Irlanda si Germania.

Image

Si din nou in centrul vechi. Am facut mai multe poze, dar toate sunt cam la fel…si in plus e cam greu de vizitat in grup, mai ales ca ne-am luat la vorba si cu un ochi eram atenta in jur si cu altu la interlocutor. Dar a fost placut si distractiv, iar timpul a trecut mai repede.

Si totusi, fiind in comitatul Cheshire, nu am gasit pisica de Cheshire din Alice….  😦

 

Cam asta a fost si ziua de azi. Maine incepe in mod oficial semestrul de vara si facultatea, dar eu abia de marti am ore. 

bye bye 🙂

Whitby si ale sale intunecate cotloane

I’ve crossed oceans of time to fine you….  AAA!!! Cam asta imi suna mie in cap in timp ce ma plimbam prin minunatul oras-port numit Whitby. Dar pana acolo mai e putin…

Image

 

Image

Image

Astea sunt peisaje din North Yorkshire, comitatul in care se afla Whitby. Am plecat de dimineata cu Societatea Internationala si am mers 3 ore continuu cu autocarul din Manchester pana in Whitby. Si in timp ce priveam eu pe geam ascultam Phoenix si mi-am dat seama ca muzica asta mioritica nu se potriveste cu peisajul englez, asa ca m-am mutat pe metal galez…asa mai merge, insa melodia care se potriveste cel mai bine e asta:

Ok…la 11 juma’ am ajuns in Whitby si de la departare se vedea marea cea mare si albastra: Marea Nordului.

Image

Asta nu era chiar marea, ci Raul Esk care se varsa in mare lin la vale.

Image

 

Si de o parte si de alta a raului e coasta engleza, stancoasa, abrupta si cu iarba verde deasupra. 

Daca vreodata ajungeti pe-aici trebuie sa aveti o caciula groasa, esarfa/fular si manusi;si geaca, pentru ca e un curent infiorator, iar pe maine ieri m-a tras curentul ca in momentul cand am ajuns in camin aveam impreia ca m-a impuscat Van Helsing cu trei gloante de argint.

Image

 

Pe malul drept e orasul vechi [desi si ala nou tot vechi parea] si drumul spre varful stancii unde se afla Whitby Abbey. Pe aici era plin de magazine si buticuri si restaurante de fish&chips. 

Image

 

Ca sa ajungi sus la catedrala trebuie sa urci cele 199 de trepte. Greu, greu…dar cand te uiti in spate si vezi ce e acolo…

Image

 

…tot vrei sa urci ca sa vezi si mai mult. 🙂

Image

 

Cand am ajuns in varful scarilor, m-am gandit ca dau direct la catedrala; dar de unde!? Am ajuns in cimitir. Unul foarte frumos de altfel, nu mai frumos ca cel din Sighisoara care are un aspect mai gotic si mai romatic, pentru ca cel de aici are toate pietrele de mormant la fel. In schimb cand vezi in fata ta marea asta de placi, majoritatea innegrite de timp te cam iau fiorii, intr-un sens placut, pentru cei ca mine carora le plac ciudateniile si lucrurile sinistre.

Image

Foooaaarte fruumooosss!!! ❤

Image

Iar acolo-n spate, dominand vazduhul [ce poeme scot, frate!] e Whitby Abbey…sau ce a mai ramas din ea. 

Initial credeam ca pur si simplu turistii au acces in zona ei, insa tot ii vedeam pe unii ca intra o casa mare si apar pe o pasarela. Mda…ca sa ajungi acolo trebuie sa treci pe la casa de bilete. Ruinele au fost preluate de English Heritage pentru ca altfel nu cred ca mai existau nici macar partile astea.

Biletul de intrarea pentru studenti costa 5,80 de lire. Cam mult, dar se merita sa dai banii, mai ales ca stai pe-acolo cat vrei, poti sa faci si picnic, pentru ca sunt niste masute si bancute de lemn.

Image

 

Si aici e in toata splendoarea ei gotica, Whitby Abbey. Acum, lectia de istorie!!!

Ruinele catedralei sunt considerate un exemplu de arhitectura engleza timpurie. A fost construita in secolele XIII-XIV de catre calugarii Benedictieni in locul unde candva a fost o manastire fondata de Sf. Hilda in 657 d.C. A fost abandonata in 1539 cand Henric al VII lea a desfiintat toate manastirile. A inceput sa de degradeze, iar in 1830 turnul central s-a prabusit si catedrala a ramas cam asa cum e ea in ziua de azi. Pacat 😦 Cred ca turnul ala se profila foarte frumos pe cer. 

ImageImageImageImageImageImageImage

Mi-e greu sa aleg o singura poza cu catedrala asa ca le pun cam pe toate aici, pentru ca e prea frumoasa. Image

Si arunca niste urme colosale. Am avut noroc ca ieri a fost o zi cu soare si chiar daca a fost curent, faptul ca a fost senin a contat foarte mult, atat pentru buna dispozitie cat si pentru fotografii.

Iar faptul ca am ajuns sa vad cred ca cele mai celebre ruine din literatura universala a fost pentru mine … cum sunt pantofii pentru fetele trendy !? Habar n-am, dar a fost nemaipomenit! Mai ca-l vedeam si pe Dracula pe-acolo daca ma concentram, dar pe timpul zilei nu cred ca iesea el asa… :)) Oricum, vazand locul asta am idei pentru romanul meu; care o sa fie un ghiveci de genuri si subgenuri literare, dar ce mai conteaza…

Image

 

Isn’t she pretty ? ^_^

ImageUn alt unghi: o mare de morminte si o mare albastra.

Image

 

Si a trebuit sa si cobor cele 199 de trepte si te mai si avertizau ca o faci la propriul risc si pe buna dreptate. La urcat e usor, dar la coborat, pentru ca nu au inaltimea normala, sunt si inguste si abrupte era de cateva ori sa dau cu nasu’ de pamant, TT___TT

Image

 

Daca vrei sa faci putin pe marinarul poti avea parte de experienta Capitanului Cook. Capitanul James Cook e renumit pentru faptul ca reusit sa stabileasca primul contact european cu Australia si Insulele Hawaii si a inconjurat Noua Zeelanda … habar n-am de ce vrut sa faca asta.

Uite ca mi-am adus aminte de o chestie. Am mentionat mai sus de Dracula. Da, ruinele astea au fost sursa de isnspiratie pentru Bram Stoker si de asemenea vreo trei capitole din roman sunt plasate in Whitby. Cand eram la magazinul de suveniruri ale catedralei, pe langa faptul ca avea acolo borcane cu dulceata si sticle de vin, multe accesorii de pirat, carti cu vichingi si celti, mai aveau si un sector dedicat vampirului. Diverse editii ale romanului, brelocuri cu fete de drac, lilieci si paianjeni de plus si…niste carti despre inspiratia cartii Dracula. Bun, iau una de-acolo sa ma uit si eu si pe langa analiza literara si citate, juma’ de carte era dedicata lui… Vlad Tepes. Si nu era abureala era istoria Romaniei acolo asa cum o stim, cu ordinul Dragonilor, cu Mircea cel Batran, ce insemna sa tragi in teapa oameni, ca nu era ceva iesit din comun, bla bla bla. Da! Vlad Tepes in Anglia. 

Am mai intrat intr-o librarie prin oras. Ce-am gasit acolo? Pe langa Vlad Tepes mai erau albume cu fotografii din Transilvania. Am ramas uimita sa vad ca in coltul asta de lume e si tara noastra amintita. Inca mai si specifica prin cartile alea ca amplasarea castelului lui Dracula e la granita dintre Transilvania, Moldova si Bucovina…. asa ca imi pare rau domnule Castel Bran, dar nu prea esti amplasat acolo. Dar daca tot ai renumele asta, ar trebui sa faci o vizita in Whitby sa vezi ce promovare fac astia pentru faptul ca Whitby e amintit in carte doar 3 capitole. Iar trei sferturi din actiunea romanului se desfasoara in Romania. Trebuia sa avem parc de distractii in cazul asta…

Image

 

ImageRenumita mancare fish & chips… Adica file de peste dat prin faina si ou si cartofi prajiti. Tot asa imi dadea de mancare si bunica cand eram mica. Eu aici am avut file de cod. Mai era un file de un peste care habar n-am ce era, iar codul era singurul nume cunoscut. E mancare de luat la pachet, fara condimente sau ceva, pentru ca iti pui singur: sare si otet. E bun cat e cald, dupa…il dai la pescarusi; si-mi dadeau tarcoale niste pescarusi… 

Tot orasul miroase a sare de mare, peste si cartofi prajiti si mai era un parfum ciudat, dar nu stiu exact ce era. Oricum pestele prajit domina simtul olfactiv. 

Inca o chestie interesanta…. In materie de magazine au doar restaurantele astea de fish&chips, magazine de bijuterii [ jet – care am aflat in sfarsit ca se refera la lignit] si magazine de dulciuri si inghetata – la greu. Revenind la bijuteriile alea, cautati pe google jet jewellery  si vedeti cum arata. Lignitul asta a fost exploatat de romani, iar bijuteriile facute din el erau la mare moda in perioada Victoriana in special pentru perioada de doliu, pentru ca victorienii erau pasionati de moarte si duhuri. Foarte frumoase erau bijuteriile si foarte scumpe…. 😦

ImageO faleza cum vezi in filme….

Image…si o plaja foarte mare. Nisipul nu avea absolut nicio scoica sau piatra. E doar nisip fin si atat. Nici mucuri de tigara nu erau. Abia pe langa apa mai gasesti o pietricica si aia cu greu.

Image

 

Asa arata Marea Nordului. E foarte rece…doh!

Image

 

Mai aveam vreo trei ore de petrecut prin oras, asa ca am mai urcat un rand de scari si am ajuns undeva deasupra marii, unde era acest cuplu dragut de pescarusi. Pe langa tipul asta mai era o specie mai dolofana si mai mica si mai putin galagioasa. Astia tipau incontinuu.

ImageImage

Sus: statuia capitanului James Cook.

Jos: Arcu din oase de balena. 

Image

 

Asta e poza pentru Bianca :)) Carciuma lui Sherlock.

Spuneam acum cateva zile ca nu am vazut niciun caine in Manchster sau alte mamifer patruped… In Whitby parca toti cainii de planeta si-au dat ieri intalnire. Cam somnorosi si fara vlaga, cu exceptia unui bichon care latra la toate specimenele canine. Dar nu stiu cum se facea ca toti cainii erau imbracati. Colectia toamna-iarna canina. Si uite, ca la aia mici nu era mai lucru, ca ingheata mai repede, era un curent de era sa i-a pe sus un chiuaua, in schimb, era un tip acolo cu ditamai namila de ciobanesc, de doua ori cat Boogie al meu si cu blana mai mare decat a unui Saint Bernard… avea paturica cu guleras. Si sarmanu caine, gafaia si cu siguranta ii era sete. In schimb, am vazut foarte multi cockeri si mi-am adus aminte de Naomi, primul nostru catel; totusi cel mai frumos catel era un Mare Danez gri, atat de frumos si batran probabil, dar parca era acoperit cu catifea.

ImageAsta mi-a adus aminte de Nocturn Alley din Harry Potter, doar ca in loc de magazine magice era plina de tomberoane.  Ca tot veni vorba de Harry Potter… Drumul cu autocarul prin Yorkshire era pe crestele dealului si la un moment dat, ma uit eu asa intr-o rapa si vad un tren cu locomotiva cu aburi. Ieseau aburi de aia involburati si primul gand care-mi trece prin cap: Expresul de Hogwarts. Si daca l-am vazut inseamna ca ceva sange magic am si eu… Desi la vremea asta nu prea are ce cauta la drum, dar oricum… Pentru mine ala e Expresul de Hogwarts si daca e sa ma uit pe harta ar putea fi chiar traseul spre castel. ❤

Ca sa raman tot la capitolul magic si sa continui ce am zis mai sus legat de Dracula…. Am intrat in doua librarii in Whitby, ca atatea am gasit. Una era plina cu romane gen Sandra Brown si alta avea carti de interes general. In schimb la etaj, aveau carti de arta, hobby, arts&crafts si altele. Am gasit o gramda de carti legate de Dracula, albumele alea cu Transilvania, jurnalul pierdut a lui Stoker,  multe carti despre cum sa imbraci in stil gothic si cum sa desenezi in stil fantasy vrajitoare sexy sau urate, monstri mitologici si alte scarbosenii. Iar la parter, in librarie, chiar langa usa era un raft imens cu povesti de groaza…dintre care jumatate aveau actiunea in jurul ruinelor catedralei. De fapt catedrala asta a ajuns un fel de cliseu in literatura horror….

Image

 

Si cam asta a fost ziua de ieri, ziua de Pasti de aici. Ma bucur foarte mult ca am ajuns sa vad locul asta si mi-ar face placere sa revin. ^___^

Byeee !!!

 

 

 

 

 

 

Random

Hello, mates!

Asa cum zice si titlul, e doar o postare la intamplare, nu are vreun subiect anume, doar un rezumat a plictisitoarelor zile ce au trecut.

Image

 

Sticla de apa plata pe care am luat-o saptamana trecuta, cred, de la Lidl… apa adecvata pentru dieta vegetariana. Ma intreb daca e si ceva apa pentru carnivori…? Si am mai dat si vreo 30 de penny pe ea si nici nu era asa buna. Acum am doar de la Tesco, la 2 litri, 17 penny. 😀

Image

 

In laptop in apare normal imaginea, aici nu stiu de ce vine cu fundu-n sus si mi-e lene sa si aflu. Astea sunt vederie care ar trebui sa ajunga unde trebuie, intr-o zi. Sa va bucurati de timbru cu regina 😉

Image

 

Dupa ce am pus vederile la posta mi-am luat o celebra briosa cu afine. Buna…dar tot ale mele sunt cele mai tari! :>

Image

 

Poza de la ai mei 😀 Luluta a nascut ieri trei pui. Cica fiul ei cel mare, Pescorilo, inca e spalat de maica’sa. Ma gandeam ca atunci cand se nasc astia, motanoiu o sa-si dea seama ca nu mai are treaba cu maica’sa, dar de unde…

Image

 

Si azi cand ma plimbat, am gasit si locul din vederi. E un vechi pub, restaurat si mentinut asa in mijlocul orasului.

Image

 

Cred ca vara e tare frumos

Image

 

Am gasit si catedrala din Manchester, gotica dupa cum se vede, dar foarte mica, in comparatie cu ce au nemtii si francezii sau ce au chiar englezi prin alte orase [catedrala din Canterbury e imensa]. Daca e sa o iau prin comparatie, Mitropolia din Iasi e mai mare ca asta. In schimb, ingnorand dimensiunile, decoratiunile sunt foarte frumoase si lucrate minutios

Image

 

Image

 

Nu prea se vad, dar aici in fata sunt niste moristi enorme, in genu moristilor alora facute din carton si puse pe bat cu care se joaca copiii. Cladirea din fundal e o parte din mall-ul lor.

Image

 

Cartile care mi le-am cumparat azi, la oferta. In sfarsit am gasit libraria mult visata. E cam la fel de mare ca si Carturestiul, dar mult mai ofertant, in special pe romane grafice [au acolo o sectiune dedicata doar zombalailor], fantasy si manga. La albume de arta sunt tot aia pe care-i stim si-i avem toti, in schimb exista acolo un raft imens doar cu albume si carti despre  crafts [cum sa cosi, impletesi, idei de lucru manual, hand made] si cati despre cum sa desenezi sau sa folosesti acuarela, uleiul; ma rog, carti-ghid pentru artisti incepatori. Eu am gasit acolo o carte despre Cum sa desenezi benzi desenate ca la Marvel. Nu ma dau in mare dupa barbatii aia musculosi, dar sunt diferite idei de compozitie dinamica, personaje in pozitii mai de actiune, layout pentru pagina de banda desenata, oricum, informatii foarte utile indiferent de tipologiile de personaje pe care le ai in povestea ta.

Hmmm…altceva despre librarie… Pai se numeste Waterstone’s iar pe carte de copii stau foarte bine, pentru ca nu au doar carti de alea mari cu povesti, cu multe imagini si 3 randuri de text pe toata cartea. Au si foarte multe romane pentru copii, cu povesti simple despre scoala si zane [nici macar Harry Potter, asta e la categoria adolescent+], cu scris mare si sclipici eventual. De asemenea, departamentul de istorie are vreo cinci randuri de rafturi doar despre Al Doilea Razboi Mondial, foarte multe volume despre istoria Angliei, ca doar au ce scrie acolo, politica,…sunt multe si sunt foarte bine etichetate si distribuite, incat stii exact la ce raft sa mergi daca stii numele autorului. Mai e acolo o mica sectiune de papetarie cu eternele agende Moleskine, la fel de scumpe si la ei, invelitori pentru tablete Kindle, agende de imita Moleskine, mai ieftine cu vreo 3 lire… Nasturi inveliti in material, chit de cusut pentru calatorie intr-o cutie de tabla foarte draguta; da, au si chestii de genu’, plus hartii pentru briose si panglici colorate. Si muuulte muuuulte lucrusoare legate de The Hobbit. Eram acolo atat de aaaaa!!!! Mi-am luat un semn de carte cu Galadriel pana la urma. Intr-o alta librarie, din celebrul lant editorial Blackwell, am gasit toate cele 12 volume din Istoria Pamantului de Mijloc scrise de Tolkien. Si in ambele magazine sunt mai multe editii ale Hobbitului, plus celelate carti scrise de Tolkien, nu doar cele aparute si la noi. Am stat cu ochii benoclati pe la rafturile alea pana au venit nistea punkisti care vorbeau de zombie si vorbeau prea tare ca sa ma mai concentrez pe elfi si gnomi. 

Oricum, azi a fost foarte aglomerat in oras, pentru ca duminica e Pastele aici si toate lumea cumpara haine, care sunt acum la reduceri de peste 30%, si mancare bineinteles. Insa nimanui nu-i lipsea iepurasul sau ouale de ciocolata. Pana si la librarie erau mini iepuri de ciocolata. -__-

Asta e tot…pa!

 

Craig Atkinson si sfaturile sale

Craig Atkinson este un artist de-acia din Manchester, care a absolvit artele plastice la MMU, iar ieri a venit sa tina o prelegere despre ce se intampla cu artistul dupa ce termina facultatea. Sfaturi din propria s-a experienta. Si acum am sa va impartasesc din notitele pe care le-am luat la fata locului.

1. Domnul Atkinson zice ca orice ar fi, trebuie sa ai un PLAN. Si pe langa faptul ca ai un plan, daca la inceput nu te poti intretine din propria arta, atunci ia o slujba. Orice slujba. Atata timp, cat acel loc de munca iti aduce venitul de care ai nevoie sa duci o viata decenta [in cazul in care ai zburat de-acasa si bye bye banii de la mami si tati] si de asemenea sa-ti continui viata artistica.

In ’99, dupa ce a terminat cu licenta s-a apucat de pictura abstracta, de mari dimensiuni si zicea ca era foarte costisitoare pictura lui, materialele, transportul, expusul, totul consuma bani si energie. Asa ca s-a intors la desen.

2. Promovare. El zice sa-ti faci un site si sa-l actualizezi cat mai des.

3. Deci s-a intors la desen si de-acolo la ilustratii, pentru ziare, diferite publicatii, etc. Spunea tipu’ ca pe vremea lui si chiar si dupa ce a terminat facultatea, “ilustratie” era considerat un “cuvant murdar” [dirty word]. Stiu ca si la noi inainte de anii ’90 ilustratia era considerata o zona facila in lumea artei [pictura si sculptura erau reginele..deh.].

Idea e ca prin ilustratii si desen a inceput sa mai si castige ceva bani [de exemplu desena capete pentru oameni, nu chiar portrete…intrati pe site-ul lui si vedeti la ce ma refer], pe care lua 50 de lire/cap.

4. Nu stiu din ce motiv, dar artistul are o aversiune pentru galerii [probabil comisioanele,                      -_-] asa ca a inceput sa se gandeasca la metode de as expune desenele, sa fie ieftin si sa aiba mai multa libertate. Si noroc de noi romanii, ca au inceput sa mai accepte barurile si cafenelele sa expuna pe peretii lor; lucru foarte bun pentru studenti si tinerei.

Intorcandu-se la desen, Atkinson a conceput un fel de desene de colectie, mai mult desene instalatii, colaj: in pungute mici, cat palma, punea desene, decupaje, de obicei implica capete si toate pungile contin capul decupat al unui membru din familia regala. Si pe langa capete, punguta mai contine o posibila solutie la o posibila problema. Nice ^^

5. A inceput sa realizeze carti [de artist] si pentru ca editurile si diversele companii de publicare erau prea costisitoare si-a facut propria companie de publicatii: Cafe Royal. Spunea ca face “lucrurile fara sa se gandeasca mult in viitor”. Si prin Cafe Royal, cartile facute de el sunt distribuite in Canada, America, Anglia si in Germania. Nu e ceva la nivel industrial si nici nu are profit pentru ca 60% iau distribuitorii si artistilor care apar in cartulii le da 20% si nu stiu ce se mai intampla cu restul. A! O chestie interesanta: atunci cand publici o carte in Marea Britanie, esti obligat prin lege sa trimiti un exemplar Arhivelor Regale, ceea ce e un lucru bun, ca te au in evidenta.

6. De abia acum incepe partea interesanta. Daca te bagi pe desen si ilustratie ce trebuie sa ai in vedere:

  • selectivitatea – ce job-uri vei accepta?
  • promovarea – unde? cum? cui?
  • in mediul online sau printat – amandoua valide dar discutabile (?)
  • pozitie – in functie de context [mda..nu prea am inteles la ce se refera asta, dar ma dumiresc eu.. ^_^]
  • munca “pe degeaba”/ publicitate – cand e ok?
  • galerii – fii selectiv
  • directori artistici/curatori – aarrrrgh [ exact asa era scris in prezentarea lui]
  • cel mai important PASTREAZA-TI DREPTURILE DE AUTOR, pentru ca multi ti le vor cere
  • PASTREAZA-TI INTEGRITATEA

Si acum un alt plan de-al lui in ceea ce priveste disputa dintre o slujba adecvata sau lucru ca freelancer:

Slujba adecvata:

  • ce vrei? o slujba creativa sau o slujba in care sa fii creativ?
  • sfatul lui: muta-te in Londra si ia-ti orice job. Orice. Important e sa fii acolo. [chestia asta e valabila la noi cu studentul din provincie si Bucurestiul. peste tot in lume capitala e miezul..]
  • poti continua cu studiile postuniversitare [master,doctorat] sau intra in cercetare [mda..cercetez de ce se degradeaza Cina cea de taine a lui Leo DaVinci]

SI acum marile lui griji in a avea o cariera pe cont propriu:

  • frica de a nu deveni typecast [in dictionar nu gasesc traducerea asta, nici macar pe google translate, dar wiki zice asa : (in actorie) procesul prin care un actor se identifica puternic doar cu un singur rol, personaj sau trasatura. 
  • compromisurile
  • plictiseala [probabil daca lucrezi dupa cum iti faci tu programul la un moment dat ajungi sa te uiti mai mult la filme decat sa lucrezi …cam asa patim noi, studentii in sesiune…shhh!]
  • pierzi placerea de a lucra…

Dar lasand astea sau amestecandu-le sau cum vrei tu, concluzia la cele doua scheme de mai sus, concluzie pe care tot el o serveste e urmatoarea: FII DRAGUT SI VORBESTE CU OAMENII, pentru ca niciodata nu stii de unde sare iepurele.

Iar ultima schema prezentata de el:

ai proiectul -> documenteaza-te -> organizeaza-ti lucrurile -> finantare -> fa-te cunoscut.

**

_____

Cam asta a fost la prelegerea sa de o ora si asta e ce am inteles eu:

1.  toti sunt  constienti  ca arta nu e chiar un venit sigur [si el se referea la toate zonele ei, inclusiv design, foto, ilustratii, etc].

2. fac ceva in sensul asta, cum ar fi prelegerea despre care am vorbit mai sus. Cel mai bine inveti si din experienta altuia si e chiar de apreciat cand un artist e dispus sa-si  impartaseasca viata. Si bineinteles ca facultatea organizeaza si conferinte despre cum sa te promovezi singur, lucru la care ar trebui sa ia aminte si profii din tara, unii dintre ei.

Asta imi aduce aminte de o ora de engleza din clasa aXIa cand profa a zis ca singurul lucru bun care-l invatam in scoala e cum sa facem cereri, cv-uri, scrisori de intentii, etc. Iar ea si-a dedicat o saptamana din viata ca se ne ajute sa facem asa ceva. 

3.daca dai la arte nu trebuie sa dai neaparat la vreo sectie “de viitor”, mai bine faci ce iti place tie cel mai mult, ca oricum dupa ce termini s-ar putea ca viata sa te puna sa te reorientezi. Asa ca mai bine inveti ceva care-ti place…

4…well, cineva ar trebui sa faca conferinte de astea si prin patria muma, si eventual sa ne aducem singuri cu picioarele pe pamant ca povestea cu editurile care te primesc cu bratele deschise sa le ilustrezi carti, ramane ceea ce e deja, un basm. 

 

** tot ce am scris pana la cele doua stelute (**) reprezinta rezumatul si notitele care le-am luat in urma discursului artistului si imi asum doar responsabilitatea de a le impartasii cu lumea. Sunt observatiile lui, nu ale mele; ale mele sunt in paranteze patrate[].

 

 

Ilustratii – curs

Prima intalnire cu profu’ de ilustratii pe numele sau Ian [numele de familie nu-l stiu, ca pe orar doar asa era trecut, iar studentii tot asa il strigau pe-acolo]. Domn’ profesor e un batranel cu cercel in ureche, costum de stofa si blugi; poarta ochelari si uneori pronunta cuvintele intr-o maniera foarte scotiana. 

Ne-am asezat toti in jurul unei mese, profu’ a venit cu Mac sub brat si cafeaua dupa el si s-a asezat frumos la masa noastra si incepand cu studentul din stanga ne-a luat pe fiecare in parte la intrebari despre ce text ne-am ales sa ilustram, documentare si schite. 

Fiecare student are un caiet de schite [mare branza toti avem], doar ca pentru fiecare proiect in parte ai un caiet de schite unde iti dedici toate paginile schitatului de personaje, scheme cromatice, iti scrii gandurile, ce crezi ca iti inspira cutare pasaj, ma rog, in mare cam asa ar trebui sa fie un caiet de schite. Noi la facultate avem un caiet de schite mare care-l tinem si pentru ilustratii si pentru desen si gravura si Istoria Artei, eventual.

Si aveau niste caiete asa de ranajate, cu compuneri si cu data pusa in colt, si eu eram asa de mica in scaunu meu ca eu aveam in caietul meu si schite de-ale mele, etc.

Intr-un final ajunge si la mine. Incep sa-i zic povestea vietii mele: ca-s indecisa, ca nu stiu pe care sa aleg intre Lady Lzarus si The Tinder-box [oricum niciunul nu era decis ce sa aleaga]. Ii dau caietul,se uita ii explic ce schite am acolo, bla bla. Imi zice ca am un desen foarte frumos, daaar…ei au alte metode de a face schitele unei carti si i-a rugat pe colegii englezi sa-mi arata lucrarile lor de semestrul trecut. Si am vazut, si totul e atat de elaborat, ca nici nu stiu ce rost mai are sa faci cartea finala cand te poti prezenta doar cu schitele. A! SI inca o chestie, la final te noteaza pe lucrarea finala, schite, caietul de schite…sii blog. Da, pe tumblr iti faci un blog sau o pagina speciala daca ai deja unul si iti pui acolo tot ce ai pe caietul de schite “fizic”. Dar e de indicat sa nu pui extrem de elaborat ca nu cumva altii sa-ti fure munca. La final ii dai profului mapa si link-ul respectiv si pe urma te trezesti cu o foita pe care scire media si comentariile profului [ sau ale  profilor, nu stii cine a scris], cumva justificarea notei. 

Ehh…da, multa vorbarie la primul curs pe ziua de azi. Am avut pe la pranz o ora si ceva liber asa ca am ajuns si prin zona de mancat a facultatii. Practic e un spatiu mare cu canapele si mese, un automat de bauturi fierbinti, un frigider cu suc, un frigider cu crocantele de mancat si un nene care sta la o masa cu casa de marcat si asteapta sa-i platesti treburile alese.

Tot acolo, azi, era un mini targ de haine si carti vechi organizat de studenti. Practic tot ce nu le trebuie lor [o tipa avea chiar si niste balamale, sfesnice, etc] le aduc acolo si alti studenti se inghesuie sa le cumpere. Unele fete isi luau un morman de haine se duceau la o canapea si incepeau sa le ia la puricat si probat. Dragut..

Image

 

Dupa cum am promis, poze cu le space… Eu eram la etajul 2, cred, totul e prea multe nivele nu nici studentii de aici nu stiu pe unde sunt. Asa, jos acolo e totul dedicat modei. In mijloc mese de lucru, cu masini de cusut, panouri de panza care impart spatiile, iar de in jurul meselor sunt ateliere de imprimare materiale, broderie, croitorie mai …am uitat cuvantul in romana X_X [unde-i dex-ul???] BRUT! Asa, croitorie mai bruta, ca erau niste studenti acolo cu niste blanuri de oi si materiale groase.

Image

 

Astea-s scarile si sus langa scari sunt cei de la graphic design.

La curusl 2 pe ziua de azi ne-am dus intr-o camera cu mese si ecran si profu’ Ian, conectand Mac-ul lui la ecranul de pe perete ne-a arata cativa ilustratori. Workshopul asta, pentru ca asa e trecut in orar, era un curs despre constructia personajelor, si ne-a aratat abordari diferite in materie de personaje; astfel am vazut ilustratii de la Gustave Dore si Honore Daumier pana la Botero, Kveta Pacouska, Stian Hole si Jordin Isip si multi altii. In timp ce vorbea a facut multe paralele cu Renasterea si ne-a aratat vreo doua albume si niste caiete de schite a unui student mai vechi.

La final, ne-a dat de lucru foi si sa desenam fiecare cate un cap pe foaie, indoim foaia sa nu se vada capul si o dam colegului urmator sa continuie cu corpul, fara sa stie de cap si tot asa.

Iata ce a iesit:

Image

 

Image

 

Ala e capu’ meu. A si in facultatea asta peretii sunt magnetici si practic astia isi prind cu magneti de pereti toate hartiile. Nu cred ca am vazut vreo bucata de scotch pe-acolo…

 

Si asta a fost tot!

 

P.s.: o fata zice ca stie ca “sunt romani prin Anglia si sunt saraci si nimeni nu-i place”, dar tu nu arati sau te imbraci totusi ca romanii. Probabil esti din partea moderna a Romaniei”. Nu am stiut ce sa-i raspund.

 

Castele si gradini

Azi am mers in prima excursie cu Societatea Internationala si am vizitat un castel medieval si o casa de boieri fara rang. Ambele in Tara Galilor. 😀

In tot autocarul, eu si cu copilul ghidei [copil de 3-4 ani] eram cei mai tineri excursionisti. Cred. Mai erau tinerei pe-acolo, dar cei mai multi erau destul de in varsta. Iar soferul aducea destul de mult cu Unchiul Vernon, dar mult mai de treaba.

Autostrazile englezesti sunt o combinatie intre cele nemtesti si cele de la noi [alea 2 sau 3 cate sunt], in sensul ca asflatul e stats! dar gardutul ala dintre sensuri e din tabla ruginita si cu multe balarii si mai sunt si gunoaie. Diferenta intre gunoaiele de la noi si astea de ei, e ca la ei vin condamnatii in folosul comunitatii sa le stranga cu clesti din aia ca in filme.

De asemenea mai avem un lucru in comun: animale moarte pe sosea, cu diferenta ca noi avem caini si pisici, ei au chestii mai alese. Azi am vazut urmatoarele mortaciuni: o cioara, un iepure, un bursuc, un fazan si un arici [totusi nu stiu daca era chiar arici…putea fi o baliga uscata].

Dar lasand infrastructura la o parte, Marea Britanie e nemaipomenita la capitolul viata la tara. Peisaje de vedere, oi incredibil de curate care pasc libere pe camp, casute mici, sere, biserici gotice pe varf de colina. Frumos! Orasele sunt seci, dar satele dragalase.

Si mergand in Tara Galilor a caror limba si scriere e total pe dos fata de engleza [ma gandeam chiar ca sunt cuvintele cu fundul in sus, dar nu], mi-am amintit de un film foarte amuzant care-l tot dadeau pe HBO: Englezul care a urcat o colina si a coborat un munte.

Image

 

Prima oprire a fost la Castelul Chirk, finalizat in 1310, si dupa 400 de ani de ocupatie, familia Middleton inca locuieste aici. Au un domeniu foarte mare, cu multe oi si casute foarte vechi inca locuite de fermieri si inca produc branzeturi, dulciuri, si tot ce vine de la oi.

Image

Gradina castelului e foarte apreciata pentru ca sunt niste specii de flori foarte speciale, dar eu nu am vazut decat ghiocei. Cu duiumul!!

ImageImage

 

Asta ar fi paradisul pietarilor de la noi.

Iar curtea interioasa e ca orice curte medievala. Ce mi s-a parut interesant e fantana castelului, o gaura langa zid, de 28 de metir adancime si care se intinde pe aproape toata suprafata curtii. 

Cat am asteptat sa se faca 12 ca sa putem intra in camerele familiei Middleton, am mers la Camera de Ceai din interiorul castelului, unde totul cica e facut din produsele domeniului. Eu mi-am luat o felie de tort cu ciocolata, care de fapt era un chec si o ciocolata calda, care sincera sa fiu era o zeama lunga cu putin cacao. Tot Acajul si Sage-ul au cea mai buna ciocolata 😀 Dar, macar m-am incalzit.

Image

 

Interioarele sunt stil, cam ca toate castelele/casele europene bogate.

Image

 

Programul s-a respectat a la carte. Soferul a venit la ora stabilita si ne-a luat. Pe drum a inceput sa ploua cu gheata cat boabele de piper. Drumurile astea spre domeniile private sunt late cat un autocar in  drumul spre al doilea obiectiv erau din 10 in 10 metri intranduri ca sa te bagi cu masina sa poti acorda prioritate celui din fata. 

Image

 

Al doilea obiectiv este Casa Erdigg, locuita de familia Yorke pana in 1973 si este o familie recunoscuta pentru respectul acordat servitorilor. Ghidul de-acolo ne-a zis ca familia era foarte bogata dar fara rang. Aveau afaceri cu Indiile de Est [sau Vest?!], vindeau produse alimentare de pe domeniul lor, aveau chiar si o mica mina, dar din cauza ca s-au extins cu mina aia pana sub casa, o parte din cladire s-a surpat. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si chiar si dupa Primul, familia a inceput sa-si piarda averile, era greu sa intretina domeniul si toata suita de angajati, asa ca in anii ’70 s-au dus de-acolo. Daca proprietatea nu era cumparata de National Trust, ar fi ajuns ruina totala. Asa ca asociatia asta care se ocupa cu tot ce tine de cultura Marii Britanii au restaurat casa si au avut grija sa lase totul exact asa cum a fost lasata de proprietari [inclusiv urma enorma de igrasie din holul servitorilor].

Image

 

Poza cam blurata, imi cer scuze, dar oricum…asta e bucataria. Mi-a placut foarte mult casa asta pentru ca aducea destul de mult cu Downton Abbey [pentru cine nu stie, serial britanic de epoca din 2010 in care prezinta atat viata alora bogati cat si viata “de sub scari” a servitorilor].

ImageMda…din pacate nu se vede bine, dar in poza sunt clopotelele si etichetele camerelor corespondente.

Image

 

Cel mai interesant obiect din toata casa este acest…dus. Nu stiu cum il foloseau, dar cred ca se facea o baltoaca in jurul lor cand se spalau…!

Image

 

Si scaunul asta cu suport pentru citit, foarte ingenios si chiar mi-ar prinde bine unu…

Image

 

Gradina de aici nu era foarte aranjata. Mare, bineinteles si cu un helesteu, dar mult gazon si niste boschesti de astia aranjati.

Image

 

Niste rate prietenoase. 🙂

Image

 

Si explicatii despre servitori…

ImageAici sunt toti gradinarii care i-au avut din 1830 pana in 1912.

La baie era un anunt cu zilele in care poti veni aici si sa experimentezi o zi din viata unui servitor. In poze erau doar batranele nostalgice; tineretul cred ca-si doreste sa experimenteze viata boierilor.

Si s-a pus si aici ploaia cu gheata si frig si deja terminasem turul prin fiecare grajd de-acolo asa ca m-am dus de vreo doua ori in magazinul de suveniruri pentru ca era foarte cald si mirosea frumos. Mi-am luat ca amintire o carte de bucate doar cu supe. Era ieftina si ar trebuie sa invat o data pentru totdeauna cum se face o supa.  Dupa ce am cumparat-o am mai rasfoit-o putin si ghici ce reteta am gasit acolo: BORS!!! E la categoria supe racoritoare de vara si din cate am vazut e reteta de bors crud…

Cum ploaia nu inceta, am zis sa ma duc si la restaurant ca aveau ceai ieftin. Si cu 1,50 de lire mi-am luat un mini-ceainic cu ceai negru, lapte si o cana cu apa fierbinte sa-ti lungesti ceaiul. 

Ploaia cu gheata a tot continuat si mai era vreun sfert de ora pana sa vina autocarul asa ca toti excursionistii, ne-am asezat sub un acoperis si am asteptat. 

La 6 fara 4 minute am ajuns in Manchester de unde am plecat azi de dimineata. Foarte frumoasa aventura asta printre dealuri…

P.s.: Iar am uitat sa mentionez ceva :)) cand am ajuns la obiectivul nr.2 ghida isi da seama ca am lasat in urma un om. Asa ca fiind un grup “organizat” cei de la obiectivul nr.2 au trimis o masina dupa bietul om.

 

 

 

Primul curs: carti!!!

Image

Azi, la 10, in cadrul Colectiilor Speciale din biblioteca facultatii, am avut primul curs de introducere in lumea cartilor si a ilustratiilor de carte. Din pacate nu pot sa pun aici poze cu ilustratiile si cartile fotografiate pentru ca am semnat toti un angajament de copy right & co.

Dar, au o sala de biblioteca, imensa, doar cu ilustratii, carti vechi cu tot felul decoratiuni pentru carti si am acces la ea. E asa frumoooos…!!! @__@ Carti vechi, mari si mici, cu desene pentru copii sau carti pentru adulti, cu  decoratiuni speciale pe coperta; editii timpurii la Alice in Tara Minunilor, si toate la dispozitia studentilor.

De mentionat ca accesul in biblioteca se face ca la metro prin aparate de alea, prin care iti scanezi cardul cu ID-ul de student.

Mi-am cunoscut si colegele, foarte ferchezuite si daca nu-s machiate au vreun piercing prin nas [in general verigi]; imbracate foarte subtire, cu fustite si colanti si daca nu au fuste sunt doar intr-un hanorac de luat vara la munte. Nu stiu cum rezista, mai ales ca azi a si picurat si batea vantul.

Anyway… am reusit sa fac rost si de cele opt texte dintre care trebuie sa alegem unu pentru a-l ilustra. Si am de ales intre urmatoarele povesti:

  1. A very Old Man With Enormous wings
  2. Lady Lazarus (asta e poezie)
  3. Light is like water
  4. The Enormous Radui by John Cheever
  5. The House of Asterion by Jorge Luis Borges
  6. The magic toy shop by H.G.Wells
  7. The swimmer bu John Cheever
  8. The Tinder-Box by H.C.Andersen

Da…deci in weekend ma pun pe citit si ma hotarasc care vreau sa o transform intr-o carte ilustrata de max. 30 cm, daca am inteles bine. Oricum, marti ne prezentam la datorie.

Azi trebuia sa fie si o conferinta cu un ilustrator pe Le Gun, dar a avut probleme cu trenul si s-a amanat. Si ma oftic ca am stat acolo sa astept marea conferinta si am ratat-o pe aia cu workshop-ul de facut portofolii/cv-uri/bloguri de prezentare pentru artisti liber-profesionisti.

Image

Si o vitrina din cadrul expozitie Art Nouveau.

Cheers!

P.S.: am uitat sa adaug ca am manevrat cartile doar cu manusi, pentru ca unele dintre ele sunt vechi si fragile si mai erau pe-acolo schite originale pe hartie de calc.

Din lumea celor care nu cuvanta

Frig.Frig.Frig. Asa ca ieri am ars-o prin doua muzee: Withworth Gallery si Museum of Manchester.

De mentionat ca ambele aveau intrarea gratuita asa ca nu am regretat ca am vazut doar “minunatii”.

Incep cu Withworth Gallery. Aici nu am avut voie sa fotografiez, oricum nu aveam ce fotografia.

Au vreo cateva covoare antice, puse in casete de sticla si cu o poveste trista langa. La parter era expozitia unuia dintre cei mai buni pictori abstracti din Anglia, pe numele sau Callum Innes <- click sa vezi lucrari. Asta mi-a placut; de fapt tehnica lui e foarte interesanta: foloseste terebentina in conjunctie cu uleiuri (culori de ulei) si apoi cojeste si scoate tot felul de efecte sau cel putin asa statea scris pe peretele muzeului.

La etaj aveau o sala cu ceva landart: un tip adunase pietroaie din muntii Scotiei si apoi a facut un dreptunghi din ei si niste semicercuri. In sala alaturata, un  artist gestualist mort de 20 de ani avea vreo 20 de tablouri cu stanci si pietre pictate…nimic demn de luat in seama, dupa parerea mea. In sala alaturata erau acuarele din sec. XVII-XVIII. Au chiar doua schite de peisaj in creion apartinand lui William Turner (pictorul, …nu piratul). Acuarelele alea erau interesant din punct de vedere tehnica, ca si subiect, stanci in soare, copaci in floare, ciobanei si caprioare. Un pictor mi-a placut, pe  numele lui David Cox (1783-1895). Dar pe Google nu apar lucrarile chiar mi-au placut mie, niste laviuri de acuarela cu creion. Dragut…

Am iesit de la galeria asta o data cu un grup de prescolari imbracati in veste reflectorizante. In tot muzeul se auzea ecoul vocilor lor pitigaiate.

IMG_0667

Si ca tot aveam timp m-am dus la Museum of Manchester, care nu e nimic altceva decat muzeu de stiintele ale naturii si cateva artefacte istorice.

In imagine il aveti pe magnificul elefant asiatic Maharajah. Conform textului de pe tablia exponatului, povestea lui incepe in 1872 in Edinburgh cand James Jennison, proprietarul Gradinii Zoologice Belle Vue din Gordon l-a cumparat cu 680 de lire (azi 30,000 de lire). Elefantul avea deja 8 ani. Maharajah ar fi trebuit sa mearga pana in Manchester cu trenul, dar l-a suparat foarte tare chestia asta [probabil a vorbit despre asta cu psihologul sau], asa ca ingrijitorul lui Lorenzo Lawrence a decis sa porneasca la pas din Edinburgh spre Manchester. Se pare ca excursia asta durat 10 zile pe o distanta de peste 200 de mile. A murit la 18 ani de pneomonie. Si asta a ramas din bietul animalut… de 2 metri.

IMG_0674

Spre deosebire de muzeul de stiinte naturale din Iasi, unde toate animalele impaiate miros si le iese vata pe la incheieturi, astea de aici sunt bine intretinute, chiar prea bine… cum e si muflonul din imagine imbracat intr-un frumos pulover de lana din colectia toamna-iarna.

Mi-au placut vitrinele aranjate pe simbolistica… De exemplu la vitrina pacii, era un cocor impaiat si inca vreo 1000 de cocori origami. Efectul foarte magic.

IMG_0676

Cocorii…!!!

Au astia aici multe oratanii si schelete, chiar si un schelet de tanara femeie…

IMG_0684

La ultimul etaj trebuiau sa fie vitrinele cu exponate acvatice, dar sunt in renovare momentan. In schimb erau acolo niste vitrine cu animale adevarate: soparle, serpi [chhh!!!], broaste mici si otravitoare…

IMG_0690

una broasca mica si otravitoare

IMG_0694

Asta e un piton verde de copac. chhhh…. chiar nu stiu de ce i-am facut poza.

IMG_0695

IMG_0696

siesta

IMG_0697

cameleon pantera

La parter intr-o sala mica era o expozitie dedicata britanicilor si cainilor lor. Pe langa 4 pereti si 5 paravane pline cu istoria societatii canine britanice, mai erau acolo 3 caini impaiati. Nu am sa pun poza aia din respect pentru cei care militeaza pentru drepturile lor [plus ca mi se pare prea de tot sa mai impaiezi si caini acum… parca nu au vazut toti oamenii caini. de fapt nu sunt de acord nici cu impaierea animalelor exotice, dar daca mor pe la zoo…decat aruncate mai bine impaiate]. In schimb am sa pun aici o poza cu zgarzi de caini din perioada Victoriana.

IMG_0700

Foarte a la Alexander McQueen…

Si asta a fost plimbarea mea de ierii. Ba nu! Am gasit in sfarsit ceai. Da, da stiu, in tara ceaiului abia am gasit un ceai care sa nu fie negru sau de menta.

Cultura si vreme

ImageAsta a fost printre cele mai ciudate zile din viata mea.

Cand m-am trezit prima data, pe la 6 juma’ era ceata afara. Eh…lasa ca mai dorm. Ma trezesc apoi pe la 8, pe bune, era ok, se insenina. Cand am plecat la 10 din camin, era soarele sus pe cer si un vant de-mi lua ochelarii de pe nas.

M-am inscris la Societatea Internationala, o organizatie foarte buna pentru studentii straini sau pentru oameni veniti la lucru in Manchester [nu stiu daca are sedii si in alte orase] pentru ca ofera excursii in toata Anglia, cu discount pentru membrii, ore de limbi straine [aveau chiar si japoneza si  bengaleza], organizeaza tot felul de evenimente si serate cu tematica unei tari. Daca esti student, inscrierea e gratuita, insa daca esti orice in afara de student, inscrierea te costa 12 lire. Excursiile sunt variate si majoritatea sunt excursii de 1 zi. Pretul e muuuult mai mic decat daca te-ai duce pe cont propriu si include si intrarile pe la muzee sau alte puncte de atractie, daca e cazul.

Eu m-am inscris pentru o prima in excursie, dumina asta, la niste castele medievale din Tara Galilor. Can’t wait!!!

Image

 

In poza e Oxford Road, la vreo 100 m de Manchester Metropolitan University si in directia centru.

Image

 

Pub-ul de sub pod.

ImageTaxiile celebre.

Am mers cu unu cand am ajuns in Manchester. Sunt destul de spatioase, cred ca doar pentru patru persoane si bagaj e loc, pentru ca aveau o bancheta si in fata doua funduri de scaune rabatabile. Esti despartit de sofer printr-un geam si ai o crapatura ca la ghiseele bancii de demult unde ii dai banii si primesti restul. Soferul vorbeste cu tine printr-un difuzor; iar pana acum majoritatea soferilor de taxi pe care i-am vazut sunt de origine indiana sau pakistaneza, pe-acolo. Chiar azi a trecut un taxi pe langa mine si soferul era un indian cu turban si barba de aia lunga si tuguiata.

Image

 

Cladirea rotunda cu coloane e biblioteca orasului. Initial am crezut ca e opera, pentru ca erau pe-acolo indicatoare si afise cu opera. Cladirea de langa e primaria. Ambele in renovare.

Am mers pe langa biblioteca pentru a ajunge in Albert Square ca vazusem pe internet ca e piata irlandeza cu ocazia festivalului irlandez de Sf. Patrick. E o zona cu cladiri foarte frumoase:

Image

 

Detaliu de pe primarie.

Image

 

Spre piata irlandeza.

Image

 

Nu prea era animata piata…

Image

 

Image

 

Din toate tarabele, doar vreo 3 erau deschise. Una avea branza de toate neamurile, iar alta vindea cutiute cu bucatele de fudge: cred ca e un fel de ciocolata de casa, usor caramelizata. Mi-am luat si eu, dar sunt prea dulci, chiar si pentru gustul meu…

Image

 

Am ajuns din greseala pe strada Printesei si chiar in fata mea era Manchester Art Gallery. Oricum vroiam sa-l vizitez intr-o zi, dar daca ma tot aflam aici, iar afara se pornea fulguiala…mi-am zis, de ce nu? Si am intrat.

Toate muzeele de stat au intrarea libera in Anglia. Doar ca muzeul asta nu avea cine stie ce colectie. Cativa pictori locali din secolele 17-19 si multe obiecte si expozitia unui artist contemporan pe nume Raqib Shaw. Tipul e indian, dar felul cum foloseste margelele si sclipiciu e teribil. Si acum ma dor ochii, dar hei! e cu totul altceva pentru arta contemporana.

Image

 

Da…revenind la uleiuri… Au si ei niste nume mari:

Image

 

J.W.Waterhouse – pictor Pre-Rephaelit, cunoscut in special pentru tablourile sale de inspiratie mitologica. Aici sunt nimfe. 🙂

Image

Au si un mic Renoir…cred ca s-a ratacit de Louvre…

In sala victoriana cel mai mult mi-a placut asta:

Image

 

Nu-s eu mare activista, dar e o bucata de istorie la mama ei acasa.

O alta sala interesanta a fost Galeria Interactiva. Din pacate nu toate exponatele functionau.

Image

 

Tabloul original si alaturi in cutie redarea in 3D.

Iar cand apasai butonasul….

Image

 

…domnisorica se invartea. 😀

Image

Lucrarea asta se numea Wish you were here? Nu stiu daca cu referire la Pink Floyd.

Image

 

Multe valize si multe etichete.

Image

 

Image

 

Ca sa asculti povestile intrai intr-o cabina intunecata unde era…

Image

 

…o baba miscatoare proiectata pe tablou, care povestea.

In galeria de arta contemporana nu era nimic din ce nu vazusem pana acum: poze marite cu un buric, cladiri blurate, fotografii, o poza cu in tip cu 2 oua ochiuri pe post de sani. Facut si rasfacut.

Mai era galeria arts&crafts, unde erau expuse tot felul de biecte de us casnic sau ceremonial. Pozele nu sunt prea clare ca era o camera intunecata, asa ca nu le mai pun aici.

Cand am iesit din muzeu era uda toata strada. Am mai intrat in vreo doua magazine si cand am iesit de-acolo ningea la greu. Deja cand am ajuns la camin era soare din nou, iar acum vreo 2 ore viscolea ca de geru Bobotezei.