Casa lui Darcy si satu’ renumit pentru tarte

O noua excursie, fratilor, in minunatul Peak District.

Image

Parcul National Peak Distric se asterne frumos la capatul sudic al Penninilor, intre Sheffield si Manchester. A fost primul parc national infiintat in 1951 si acopera sase comitate.

Image

Prima oprire pe ziua de azi a fost la Casa Chatsworth, cea mai importanta atractia turistica din aceasta zona a parcului. Doua treimi din casa sunt inca locuite de catre Ducele de Devonshire.

Image

Casa originala din perioada Elisabetana a fost construita in 1551 de catre Bess de Hardwick si al doilea ei sot. Maria Regina a Scotiei [ Mary Queen of Scots] a fost intemnitata de cateva ori intre 1570 si 1581 la cererea verisoarei sale Elisabeta I. Casa a fost modificata intensiv intre 1686 si 1707 apoi largita in anii 1820.

Image

Si pe langa o casa frumoasa mai sunt si 105 acri de gradina, cu sere, labirint din boscheti, helestee, fantani, copaci si trandafiri.

Image

Si sa nu uitam statuiile de inspiratie antica…

Image

…sau cele din epoca contemporana.\

Image

Cascada in trepte a Primului Duce.

Image

Si acum in interior. Se pare ca tavanele cu picturi baroce sunt atractia principala in casa, insa si celelalte camere nu duc lipsa de lucruri interesante, cum ar fi picturi de Rembrandt si Gainsborough.

Dar ca sa fiu sincer, cand am ales sa merg in excursia asta, nu m-au interesat picturile [am vazut in muzee destule], ci faptul ca asta e casa lui Darcy. Si da, stiu ca Domnul Darcy e un personaj fictiv [da, sigur], dar aceasta casa a aparut in Mandrie si Prejudecata, ecranizarea din 2005 reprezentan  Pemberley-ul, casa lui Darcy. Casa a fost mentionata si in cartea lui Jane Austen ca fiind unul dintre locurile pe care Elizabeth Bennet le viziteaza inainte sa ajunga la Pemberley. De asemenea a aparut si in filmul Ducesa in care joaca tot Keira Knightley impreuna cu Voldemort [actorul].

ImageImage

Imi pare rau ca nu am apucat sa-i fac poza, dar in dormitorul doamnei era un dulap mare si alb, cu elemente aurii. Nimic nou pana acum, dar in spatele usilor nu erau haine, nu era nici Narnia, era o cada de imbaiat, cu toate accesoriile necesare, cu exceptia robinetelor. Vreau si eu asa ceva in camera. M-ar scuti de un drum pana la baie…

Image

Sala de mese a celui de-al saselea Duce. Oare cati duci are casa asta?!

Image

Et la piece de resistance…

Image

Camera cu sculpturi. In film parea mai mare camera, dar oricum…e frumoasa si majoritatea statuilor sunt facute de Canova.

si melodia..

ImageImage

Au si arta moderna, nu doar arta clasica…

Image

Si niste floricele ciudate si ne indreptam spre a doua vizita. Am uitat ceva: la casa ast era si un targ de mancare: placinte medievale [majoritate aveau miel si cartofi], foarte mult fudge, bere, burgeri si inghetata. Si multe, multe, multe oi.

 

 

Image

Urmatoare oprire a fost in … nu stiu daca era oras sau sat, oricum se numeste Bakewell. Acest loc este renumit pentru budinca Bakewell sau cunoscuta in mod general, Tarta Bakewell.

Arata asa :

IMG_1337

 

E un foietaj umplut cu un fel de crema de zahar ars si sub crema aia e dulceata de capsuni.

Tarta a fost inventata spre sfarsitul secolului XIX cand un bucatar a facut o eroare in timp ce facea o tarta de capsuni. Chiar ca a facut o eroare… E interesanta la gust, dar cum eu nu ma omor dupa mancarurile facute din capsuni sau cu aroma de capsuni nu as zice ca e preferata mea. Dar daca ti-e foame si singurul loc unde sa poti sta jos e in cimitir merge. Si vorbesc de cimitirul de mai sus de la Biserica All Saints. Cred ca se distreaza de minune astia in ziua de Halloween.

Si ca veni vorba de distractie azi fiind zi de targuri si piete, in biserica, dupa slujba bineinteles, se organizase open caffe : biserica era plina de mese cu fete rosi iar o doamna imbracata in servitoare edwardiana si cu o cruce imensa pe piept servea batranii enoriasi cu ce doreau. Cred ca era un fel de…ultima masa inainte de stiti-voi-ce.

IMG_0845 IMG_1341

 

Cat despre catunul Bakewell… nimic interesant. Aveau cateva targuri – un targ hand made lipsit de originalitate, un targ cu…obiecte si un targ cu mancare. Surprinzatori de multi motociclisti si ma refer la veterani pe Harley si tipe care te pot taia in doua cu privirea; stateau pe malul raului cu rate si beau suc de portocale sau mancau inghetata. Foarte responsabili.

Tot pe marginea raului, langa mine, era o domnisorica de vreo 12-13 ani care citea Harry Potter and the Order of Phoenix. Pentru un minut am fost mandra de generatia ei; dar probabil e si ea o exceptie.

IMG_0841Si niste oi odihnindu-se. In jurl casei Chatsworth e un domeniu imens [cica in jur de 133 mile de trasee pt plimbare] plin cu oi si baliga lor. Si cum drumul era din tarana si pietroaie si baliga, am reusit ceea ce reusesc eu de fiecare data  si m-am impiedicat. Si am ajuns pe jos. Si sticla de apa era pe camp. Si mi-am rupt blugii in genunchi. Si ma dor picioarele de mor. Maammi?! :-s

 

 

Advertisements

Castele medievale

Image

 

Inca o excursie cu Societatea Internationala si asta pentru ca au afisat programul de vara. Din pacate restul excursiilor sunt aceleasi in care am fost deja pana acum.

Asa ca ieri, cu ocazia Pastelui ortodox, am mers in Nordul Tarii Galilor [North Wales], unde am vizitat doua castele medievale: Castelul Conwy si Castelul Caernarfon.

Image

 

Castelul Conwy a fost construit de Edward I si este considerat o capodopera medievala. Constructia sa a durat 5 ani [1282-1287], iar forma castelul a fost in mare parte dictata de stanca pe care a fost construit. Costurile constructii s-au ridicat pana la 15.000 de lire, adica in jur de 45 mil. de lire in ziua de azi. Extravagant! Citisem pe o placuta prin castel ca Edward I cheltuia in jur de 500 de lire pe luna pe intretinerea camerelor chiar daca nu locuia cineva acolo, iar oamenii bisericii s-au cam suparat pe el pentru ca acei bani erau bani publici.

ImageIn mare, interiorul castelului e o ruina, dar e o ruina foarte bine intretinuta si adaposteste pescarusi si porumbei.  Are opt turnuri, dintre care patru mai au o extensie mai mare, ca in imaginea de sus, turnul din stanga. Scarile sunt in spirala, inguste, cu trepte abrupte si doar o sfoara groasa de care sa te tii cand urci si cobori. In pliant scrie ca nu e recomandat celor cu probleme cardiace, insa se merita efortul pentru ca privelistea e minunata.

ImageAici e chiar pe zidul castelului. 

ImageImageImage

In prima parte a vizitei noastre in Conwy a fost innorat si cam frig, a batut vantul foarte tare, dar cand urci scari multe nu mai simti frigul, ci doar curentul.

Image

 

Scarile despre care vorbeam

ImageImage

Cele trei poduri: podul din secolul XX, podul suspendat realizat Thomas Telford in 1826 si podul tubular pentru calea ferata proiectat de Robert Stephenson.

Cand am iesit din castel a aparut si soarele…

Image

 

Asa ca m-am plimbat pe zidurile de aparare

Image

 

Zidurile orasului au in jur de 3 sferturi de mila si au 22 de turnuri de aparare si trei porti originale. Din nou privelistea e foarte frumoasa si e mai cald acolo sus cand apare soarele, dar curentul circula printre pietrelea alea asa ca e nevoie de o caciual. Si de incaltaminte buna si eventual sportiva, pentru ca zidurile sunt abrupte si in niciun caz nu au un paviment plat; cioturi de pietre ies prin toate partile.

ImageImageImageImage

 

Frumos peisaj 🙂 Si in plus am avut ocazia sa vad gradinile oamenilor :))

Cand am coborat am vizitat si casa Aberconwy, o casa cu tencuiala si grinzile din sec. XIV. Camerele sunt mobilate in stil. Intrarea pentru adulti costa 3.40 de lire. Daca esti membrul al Trustului National, atunci intri gratis la toate obiectivele detinute de organizatie. Pe unde am mers toti ma intrebau daca nu sunt membru si ma intrebau daca nu vreau sa devin. Nu prea vad rostul, avand in vedere ca nu stau prea mult pe meleagurile astea ca sa pot vizita toate casele si gradinile lor. Dar daca va intereseaza, persoanele intre 13 si 25 de ani platesc doar 26 de lire pentru a deveni membrii.

Image

 

Mai aveam vreo ora pana la sa ne intalnim cu totii pentru autocar, asa ca m-am dus acolo unde era cea mai mare aglomeratie: pe debarcader.

Image

 

Cladirea rosie este considerata cea mai micuta casa din Marea Britanie.

Image

 

Si am incheiat vizita cu o inghetata Blue Banana… atractia zilei aparent pentru amatoii de dulce.

Image

 

Urmatoarea oprire a fost la Castelul Caernarfon si am nimerit in timpul unui mini festival medieval.

Image

 

Nu sunt sigura cine erau mai entuziasmati de festval…copiii sau parintii…

Image

 

Acum ora de istorie: in 1301 Edward l-a facut pe fiul sau primul Print de Wales si l-a instalat in acest castel. Oraselul si castelul au constituit o mare atractie mereu, iar in sec I, romanii s-au stabilit aici cu un fort, Segontium.

Castelul e construit langa un rau, iar Edward a vrut ca acest castel sa fie cel mai impresionant dintre toate fortaretele sale din Tara Galilor, asa ca a fost realizat dupa modelul zidurilor din sec V ale Constantinopolului. Castelul a fost construit intre 1283 si 1301, ca o parte din proiectul lui de a construi cat mai multe cetati pentru a tine Tara Galilor sub control.

In interiorul castelului se afla si Muzeul Royal Welsh Fusiliers. Nu stiu cum sa traduc ultimul cuvant, dar aparent fusiliers e un termen ce descrie mai multe tipuri de soldati, iar termenul depinde si de perioada istorica. Oricum, in muzeu e un fel de incursiune in istoria armatei britanice, uniformele purtate, arme si medalii. Iar muzeul a fost finantat de catre Printrul Charles. Si ca veni vorba de el, in curtea castelului a avut loc evenimentul din 1969 cand Charles a fost investit in mod oficial ca Print de Wels. Erau multe fotografii cu el si regina si un filmulet cu ceremonia. Era simpatic Majestatea Sa la 21 de ani. 🙂

Image

ImageImageImageImage

 

M-am dus sa vad si eu sa vad cum e cu festivalul asta medieval. In imagine avem niste domnite pentru care se vor lupta niste domni…si doamne.

ImageCavalerul cu scutul ridicat sa se apere e de fapt o tipa. L-a batut mar 😀

ImageDupa ce s-au luptat cativa, a fost o scurta pauza in care domnitele ne-au incantat privirea cu un dans…daca se putea numi dans.

ImageImage

 

Fiind un festival medieval ma gandeam ca am sa vad oamenii imbracati ca atare; doar copiii erau cavaleri si alergau ca bezmeticii cu sabii de lemn si armura din folie de aluminiu. Adultii, ei bine, ei erau costumati in niste victorieni steampunk. Nu am reusit sa-i fotografiez bine pe aia cu accesorii steampunk, dar in poza de deasupra celei cu doamna albastra sunt niste domni parca pregatiti de vanatoare si cu binocluri ciudate si ochelari de sudura, iar sotiile lor erau incorsetate si dantelate, niste splendori gotice la varsta  a treia.

 

In schimb, orasul e mic si plictisitor. Fiind duminica totul era inchis cu exceptia unor terase. 

Pe drumul de intoarcere spre Manchester am avut de data asta de partea mea marea. Marea Irlandei chiar. M-am uitat pe harta si am vazut ca oraselul Caernarfon e in dreptul Dublin-ului. Ar fi trebui sa-mi iau o barca sa ma duc pana acolo :))))

 

Image

 

ImageImage

Si cam asta a fost si ziua de ieri.

 

 

 

 

 

 

Happy B-day, Shakespeare!

Image

Cu ocazia zilei de nastere a dramaturgului englez, Societatea Internationala a organizat azi penultima excursie din semestru in oraselul Stratford-upon-Avon, adica pe raul Avon; nu va imaginati ca sta orasul pe un morman de fond de ten.

Image

In pretul pentru excursie a fost inclus si un bilet pentru a vizita trei dintre proprietatile lui Shakespeare si mormantul lui. Biletul e valabil 1 an de la data achizitionarii si costa 13,50 lire.

ImageImage

Sus in poza, se afla casa in care s-a nascut Shakespeare. Aici a locuit si tatal sau, care fabrica manusi, din 1550.

Mare lucru nu e inauntru, decat un traseu cu cate un ecran cu povestea vietii lui Shakespeare, cateva obiecte care i-au apartinut lui sau familiei si cam atat. Magazinul de suveniruri e foarte frumos si plin de carti, citate si alte nebunii. Iar gradina casei parca e din Alice in Tara Minunilor…sau ca sa fiu in ton cu ziua, parca e regatul zanelor din Visul unei nopti de vara.

ImageImageImageImage

NU stiu de ce toata lumea se fotografia cu peretele ala. Nu era cu nimic mai special fata de ceilalti.

Oricum, gradina e plina de culori si flori si azi am avut norocul sa prin o zi super calduroasa, cea mai calduroasa de pana acum, incat am renuntat la geaca. Peste tot oamenii stateau pe iarba, la picnic, iar faleza de-a lungul raului Avon, e amenajata cu iarba si toti stateau intinsi la soare.

Am vazut tot felul de oameni, chiar si un grup de tipi dandy imbracati de parca mergeau la vanatoare cu ogari. Stateau toti imprastiati pe iarba sufocandu-se in costumele de tweed.

Image

Oraselul in sine nu e cu mult diferit fata de celelalte vizitate, doar ca are mai multa arhitectura veche si faptul ca a fost insorit afara i-a dat o aura mai dragalasa. Atmosfera peste tot usor medievala, in parte datorata faptului ca pe la fiecare colt de strada erau grupuri de “trubaduri”. Am gasit chiar si un magazin mistic, plin cu lumanari de toate culorile, talismane, carti si vederi cu dragoni si zane, dar erau prea kitschoase. Mi-am luat lumanari in schimb din ceara de la albine si o carte.

ImageImage

The Garrick Inn, hanul original.

ImageImage

Urmatorul obiectiv a fost Nash House & New Place. Nash House a fost proprietatea lui Thomas Nash, cel care s-a casatorit cu nepoata lui Shakespeare, Elizabeth, ultimul sau descendent direct.

Aparent Shakespeare s-a casatorit de tinerel, iar la nunta fata era deja insarcinata cu prima sa fiica, Susanna. A mai avut apoi o pereche de gemeni, Hamlet si Violet. Hamlet a murit la 11 ani, iar cativa ani mai tariu, Shakespeare a scris A douasprezecea noapte, unde gemenii Viola si Sebastian, despartiti in urma unui naufragiu se regasesc. eu tot nu inteleg de ce i-a dat lu; fiu’su numele Hamlet…

Image

 

Casa Nash e o casa in stil Jacobetan, iar parterul a fost reamenajat tot in acest stil.

ImageImage

New Place a fost casa pe care Shakespeare a cumparat-o in 1597, si a trait in ea pana in 1616 cand a murit. Fiica lui Susanna si sotul ei s-au mutat acolo fiindu-le lasata prin testament de catre dramaturg.

Image

Pe drum am intalnit acest grup simpatic. Toti ii opreau sa le faca poze.

ImageImageImage

 

Urmatoare casa e Hall’s croft, casa doctorului John Hall, sotul lui Susanna, casatorindu-se in 1607. 

Prima imagine: sticlute medicale.

A doua: dormitorul principal.

A treia: dormitorul servitorilor.

ImageImageImageIarasi, o gradina splendida. In gradina asta pentru o ora jumatate era organizata o petrecere pentru copiii sub 5 ani [toodlers], dar pe-acolo erau mai mult parinti, asa ca mai degraba a fost picnicul adultilor si “ora de alergat ca bezemeticii” pentru copii.

Foarte multe magnolii in orasul asta si din cate am inteles le-a inceput sezonul in aceasta parte a Angliei si toti se asteapta ca pana saptamana viitoare sa fie apogeul infloririi.

Image

I-am urat si eu la multi ani lui Shakespeare 😀 Si asta e si ultima poza cu aparatul, pentru ca s-a dus bateria… Noroc ca s-au inventat telefoanele cu camera.

Image

 

Floricele de primavara.

ImageImage

 

Nu se putea sa nu dau eu o raita prin cimitirul catedralei. Aceasta este biserica Holy Trinity [ Sf. Treime, pe romaneste]. E din secolul XIII, iar la inceputul secolului XIV s-au adaugat absindele. In biserica sunt copii dupa certificatul de nastere si deces al lui Shakespeare si de asemenea mormantul lui si al sotiei. Intrarea era inclusa pe biletul mentionat la inceput, desi daca vii separat costa doar 1 lira intrarea in zona cu mormantul.

ImageImageImage

In a doua poza e mormantul. A fost si un mini incendiu in biserica, pentru ca erau prea multe lumanari aprinse, dar nimic grav.

ImageImage

Brass Rubbing Center…hmmm…pentru cei care stiu engleza: scoateti vreo doua litere si contextul serios si vedeti voi ce centru e asa :))

ImageImageImage

raul, pub-ul si cu teatrul.

Image

 

In mare cam asta a fost ziua de azi, foarte culturala si amuzanta. Din pacate e si ultima excursie facuta cu Societatea Internationala, pentru ca aparent trimestrul asta s-a cam terminat la ei, vine vara, vacanta si reincep programul in septembrie.

A fost o experienta foarte buna cu societatea asta, excursii foarte buna, ghizii putin cu capul in nori, dar faptul ca se poate vizita Anglia intr-un mod dragut si ieftin e foarte tare.

Have fun!

 

Oxford, baby

Azi mi-a s-a implinit un vis pe care-l aveam de cand eram mica, adica pe vremea cand am inceput sa fiu constienta cat de important e invatamantul superior. Azi am calcat pe pasii lui Lewis Carroll, ai lui Oscar Wilde, Tolkien si alti mari oameni, pentru ca azi am vizitat OXFORDUL.

Image

Cand spui Oxford, universitatea e primul lucru care-ti vine in minte si e normal, pentru ca tot centrul orasului e un labirint de colegii, o istorie vie si o sursa de inspiratie pentru literatura.

Image

Din pacate vremea a fost mohorata si intre timp a inceput si sa ploua si am reusit sa stric doua umbrele.

In imagine e Christ Curch, cel mai grandios dintre colegiile din Oxford. A fost fondat in 1525 de catre cardinalul de la vremea respectiva si apoi refondat de catre Henric al VIII lea in 1546. Din cauza conflictelor religioase, Henric l-a inlaturat pe cardinal si s-a hotarat sa duca el mai departe constructia colegiului. In curtea interioara, in care nu am avut acces, sunt urmele unor pilastrii imensi care trebuiau sa sustina o bolta. Henric nu a continuat acest proiect.

La 1 jumate ne-am intalnit cu ghizii nostri si fiecare a preluat cate 9 persoane pentru tur; in cele din urma am ramas doar 7.

Image

 

Vis-a-vis de intrarea principala a colegiului Christ Church se afla si bisericuta asta. Sunt multe de genul asta in oras.

Image

 

ImageImageImageImage

 

Christ Church are un domeniu imens, cu pajisti verzi, teren de rugby si un lac unde se fac plimbari cu barca. Studentii fac, de fapt, dar cred ca si publicul are acces.

Desi stiam povestea, a fost frumos sa o aud din nou si din partea doamnei ghid: povestea lui Alice in Tara Minunilor.

Lewis Carroll, pe numele lui real Charles Lutwidge Dodgson, era profesor de matematica la Christ Church si din cand in cand facea pe bona cu cele trei fetite alea decanului colegiului.  Mergea cu ele la picnic, la plimbari cu barca si le spunea povesti. Pe una dintre fetite o chema chiar Alice si ea este cea care i-a sugerat sa si scrie tot ce le povesteste el. Cum a ajuns la acest pseudonim? Charles in latina se traduce ca si Carol, iar Ludwidge vine intr-o forma mai frantuzita.

Image

 

 

In fotografie este gradina studentilor. Aici doar ei isi petreceau timpul, invatand, band, cantand si jucand crichet. Dupa zidul acela se afla gradina profesorilor. Alice cand era mica vroia sa se joace in gradina cu studentii, insa tatal ei ii zice sa stea doar in gradina profesorilor. Suna cunoscut, nu? Ei bine si cradinile cred ca au fost o sursa de inspiratie pentru Carroll, pentru ca sunt pline de cotloane si tot felul de plante. 

Iar copacul din fundal are si el o poveste interesanta.

Image

 

In copacul ala incarligat din fundal obisnuia sa apara din cand in cand o pisica… Pisica de Cheshire. Nimeni nu stie de ce se numeste asa pisica, cand ea aparea in Oxford.

Image

Acel zid marca pe vremuri granita orasului si se numea si inca se numeste Drumul Evreilor, pentru ca pe aici veneau ei cu ceremonia de inmormantare, iar undeva prin dreapta unde acum sunt copaci era cimitirul lor.

Image

 

Aia e o poarta facuta in asa fel incat doar o persoana sa treaca. Dureaza foarte mult pana trece tot grupul..

Image

 

Bineinteles ca nu trebuie sa uitam de faptul ca arhitectura universitatii din Oxford a fost sursa de inspiratie pentru cei care au facut filmele Harry Potter, iar organizarea si administrarea facultatilor cu siguranta a inspirat-o pe autoare. Iar Oxford este are cateva locatii unde au filmat filmele Harry Potter.

Image

ImageSi aici avem Radcliffe Camera, un loc pentru citit pentru studentii de pretutindeni. Insa inainte sa intri trebuie sa depui un juramant care dateaza de pe vremea cand a fost contruita cladirea, adica anii 1600: Jur solemn sa nu aprind chibrituri, sa nu distrug cartile si sa nu plec cu vreo carte. Asa tradus in mare…

Oricum, acest loc a fost construit din banii acestui domn Radcliffe, doctor al familiei regale si un foarte bun diagnostician. Toti pacientii de care era sigura ca ii putea vindeca ii prelua el iar cei care i se pareau incurabili ii plasa colegilor sai. Si-a facut astefel si reputatie si o avere pe masura, iar banii i-a lasat colegiilor din Oxford si asa s-a construit aceasta cladire care adaposteste si tratate stiintifice, facand-o si prima biblioteca destinada stiintelor. De asemenea tot ce se publica in Anglia indiferent ca sunt harti, carti sau etichete de caiete, se trimite aici un exemplar. La un moment dat nu mai aveau unde sa le depoziteze asa ca pe sub strazile din jurl cladiri…sunt rafturi cu carti. Insa o noua conducere a venit recent si a zis ca nu se mai poate. Depozite imense au fost construite la vreo 7 mile de oras si acolo sunt depozitate peste 3 milioane de carti,harti,etichete, etc. In fiecare miercuri vin dubite cu noi produse care trebuie inventariate, si sa nu uitam ca studentii isi pot rezerva carti online si alte dubite fac naveta zilnic dupa carti.

Image

Si colegiul Brasenose, din imagine are o poveste interesanta.

In primul rand, Oxfordul fusese invadat de studenti, iar orasenii erau cam suparati ca ei ocupasera toate pub-urile, toate bisericele, si nu erau nici prea cuminti. SI intr-o sera un stimabil student s-a decis ca bautura s-a nu e buna si a varsat-o toata in capul crasmarului. Orasenii s-au revoltat, studentii la fel. Pe strada a fost o batalie cu varsare de sange in urma careia au murit 67 de studenti si multi oraseni, dar nimeni nu s-a sinchisit sa-i numere.

La colegiul din imaginea, exista o usa cu un inel de ala de metal de bateai cu el in usa. Pe vremuri era un fel de loc de siguranta pe timpul noptii si era primit orcine batea in usa. Dupa bataia descrisa mai sus, studentii revoltati au plecat in Lancashire si au luat si inelul de batut in usa cu ei. Prin anii 1800 casa studentilor din Lancashire a fost scoasa la vanzare, iar colegiul Brasenose a cumparat casa doar ca sa recupereze inelul acela. Ghida ne-a zis ca acum ceva timp cand au fost Portile Deschise s-a dus si ea la colegiul respectiv doar ca sa vada renumitul inel de batut in usa. Se astepta la ceva mare si stralucitor, dar bineinteles ca era ceva total nesemnificativ, dar de dragul legendei..de ce sa nu i se faca atata reclama!?

ImageImage

 

Geamul asta mare nu da in alta parte decat spre biblitoeca Bodleian, locul unde au filmat scena din primul film Harry Potter, cand Harry imbracat in pelerina invizibila se duce in sectorul interzis al bibliotecii de la Hogwarts. 😀 Biblioteca asta a fost inchisa de doua ori in toata istoria sa ( a fost construita in anii 1400): o data pe la 1600 si ceva pentru cand au adaugat noua aripa, si o data cand au filmat scena cu Harry. Mare onoare!

De asemenea in cladirea asta au filmat scenele cu spitalul de la Hogwarts si scena cand McGonagall le da lectii de dans in Pocalul de Foc.

 

Un alt lucru interesant despre colegiile din Oxford: nu se vorbea decat latina. Toata ziua buna ziua, iar unul dintre colegii daca isi prindea studentii vorbind in public engleza erau biciuiti.

ImageO replica din anii 1920 a Puntii Suspinelor din Venetia.

Image

Jane Burden a fost sotia unuia dintre reprezentantilor miscarii Pre-rafaelita, William Morris. Pre-rafaelitii au vazut-o intre-o reprezentatie la treatru si au luat-o sa le fie model si muza. A fost iubita unuia, a fost logodita cu altu si in final s-a maritat cu Morris. O adevarata muza…

Image

 

Probabil cea mai veche carciuma din Oxford ascunsa printre unghere intunecate si inguste si vizitata de persoane precum:

Image

 

Si era  considerat si

un loc pentru:

ImageO educatie in intoxicatie. Probabil de asta s-a plimbat Oscar Wilde cu homarul in lesa prin Oxford.

Image

 

Cladirea roz era pe vremuri o casa saracacioasa din afara Oxfordului. Acum e hotel de lux doar pentru ca aici se iubeau Elizabeth Taylor si Richard Burton.

In Oxford, la Christ Church in sala de mese s-au facut filmarile pentru Sala Mare din Harry Potter. Doar ca sala de mese de aici avea doar 3 randuri de mese, iar la Hogwarts sunt patru, asa ca au reconstruit intreaga sala digital. Din pacate sala era inchisa pentru ca schimbau mobila sau ceva de genu…

Image

ImageVis-a-vis de Christ Church este Magazinul lui Alice, care pe vremuri era magazin de dulciuri iar adevarata Alice venea aici sa-si cumpere bomboane. De asemenea a fost sursa de inspiratie pentru Magazinul Oii din Alice in Tara Oglinzilor. Acum este un mic butic plin cu dragalasenii imprimate cu ilustratile lui Tenniel din prima editie a cartii. Bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu-mi iau si eu cateva suveniruri.

ImageA fost cam devreme cand m-am intors spre autocar si pitita intr-un colt de strada printre alte cladiri era bisericut asta. Pe mine cimitirul m-a atras.

Image

ImageCred ca a baut popa o bere si a uitat sa arunce cutia.

Image

 

Si in timp ce faceam poze, ploua si batea un vant puternic ca mi-a rupt spitele de metal de la umbrela. Am aruncat umbrela si pentru ca mai aveam timp pana la plecare m-am dus la Poundland si mi-am mai luat o umbrela la o lira.

Cand am ajuns cu ea in parcare la autocare era mai rupta decat prima.

Maine trebuie sa-mi iau o umbrela la 5 lire. Poate tine mai mult :))

 

Si asta a fost aventura mea magica si literara si istorica in Oxford. Pana acum mi-e greu sa aleg care excursie a fost mai frumoasa: asta sau cea la Whitby. Dar cred ca asta e, pentru ca asa cum am scris mai sus, Oxford era un vis, iar acum e o dorinta. 😉

 

 

 

 

 

Chester

Hello!!!

O noua excursie, de data mai aproape, cam la o ora de Manchester: la Cheshire Oaks Retail Outlet si in oraselul Chester.

Prima oprire a zilei a fost la complexul asta comercial, un fel de Pandorf de vreo doua ori mai mare. Am avut trei ore si jumatate la dispozitie pentru shopping si m-am plictisit de moarte. Pentru ca eu nu am rabdare la cumparaturi sa-mi caut lucruri pentru mine si in plus oricat de outlet erau hainele si oricat de mari erau reducerile, nu stiu cum de un tricou la GAP costa tot 35 de lire. 

Noroc ca am gasit o librarie si am stat acolo si mi-am cumparat si vreo cinci carti despre celti, creaturi mitologice si vise. Apoi m-am dus la Starbucks si am tras cat de mult am putut de un macchiato si am citit…

Image

Partea frumoasa abia acum incepe, cand am ajuns in Chester, un orasel fondat in 79 d.Hr. de catre romani. E cel mai bine pastrat oras inconjurat de ziduri romane din Anglia.

Image

 

Tot orasul vechi si in special centrul vechi are cladiri de genul acesta, cu zidarie alba si grinzile la vedere, case cum mai gasesti si prin burgurile nemtesti. Doar ca cele de aici au mult mai multe decoratiuni in lemn, ornamente migaloase care amintesc putin de motivele celtice. Casa asta din poza era de la inceputul sec. XVI.

Image

 

a, uite si un magazin Disney ^^

Image

 

Firma suna bine, dar magazinul nu era asa de roccoco, insa pe straduta asta erau multe alte magazine incadrate perfect in peisaj. Si strada despre care va vorbesc e strada victoriana pe care au reconditionat-o.

Image

 

Iar pe straduta victoriana se intra pe poarta de est a vechiului oras. Si asta era singura poza cu poarta…din pacate apare si moi..

Image

 

Decoratiunile de care spuneam si…regina Victoria in miniatura pazeste o casa.

Image

Si catedrala orasului, atractia principala a oraselului. Catedrala asta ca si cea din Whitby a fost fondata de calugarii Benedictieni in secolul XI ca si manastire, iar in 1540 a devenit catedrala, dupa ce au fost dizolvate manastirile.

Intrarea la catedrala e gratis dar se incurajeaza o donatie de 3 lire. 🙂

Image

ImageImage

Erau niste fotografii vechi si desene in catedrala si aparent in perioada victoriana in zona verde din poza de deasupra era un cimitir. Pacat ca nu l-au pastrat, dar au destule morminte in interior…

ImageImage

 

Sus: Nu stiu daca ar fi trebuit sa fie romana aia, dar parea amuzant…buna venire, mai scriau Buna Vestire :))

Jos: In holul care duce spre nava centrala a catedralei erau vitraliile astea. Nu stiu cat de vechi sunt, dar arata bine.Image

Image

 

Imi pare rau, dar in interior cam greu cu facutul de poze…dar ca idee. Nu e asa mare ca alte catedrale gotice pe care le-am vazut, dar e frumoasa, iar pe peretele nordic erau niste panouri mari de mozaic cu scene din Vechiul Testament, iar pe peretele sudic si in absida de acolo sunt cateva morminte.

Am prins chiar messa [cred ca asa se zice] de dupa-amiaza si era acolo un cor de femei in varsta care cantau foarte frumos acompaniate de o orga imensa, care de fapt era vedeta.

Image

 

Aia e orga, iar tipa in roz e din China si ne-am imprietenit, intr-un fel… 🙂

Image

 

Un coltisor..

Image

 

Dupa catedrala ne-am indreptat spre nord [in imagine, Poarta de Nord a orasului], unde era zidul romanilor. De fapt zidul care inconjoara orasul e facut pe timpul romanilor cum am mai zis, dar mai sunt si portiuni facute in perioada victoriana pentru promenada. Lungimea zidului e de 2 mile, dar, doar pe anumite parti te poti plimba.

ImageImage

In nordul orasului vechi se afla Canalul, care se poate vedea in poza de sus-sus, iar in sud e raul Dee. Aparent, in vechime, Chester era si un mare port. Grupuletul meu se intreba cum sa fie port daca nu e marea…!? Pai daca raurile se varsa in mare si pe harta apare ca fiind foarte foarte aproape de mare… Oricum, era o ruta principala de comert intre Franta, Spania, Irlanda si Germania.

Image

Si din nou in centrul vechi. Am facut mai multe poze, dar toate sunt cam la fel…si in plus e cam greu de vizitat in grup, mai ales ca ne-am luat la vorba si cu un ochi eram atenta in jur si cu altu la interlocutor. Dar a fost placut si distractiv, iar timpul a trecut mai repede.

Si totusi, fiind in comitatul Cheshire, nu am gasit pisica de Cheshire din Alice….  😦

 

Cam asta a fost si ziua de azi. Maine incepe in mod oficial semestrul de vara si facultatea, dar eu abia de marti am ore. 

bye bye 🙂

Whitby si ale sale intunecate cotloane

I’ve crossed oceans of time to fine you….  AAA!!! Cam asta imi suna mie in cap in timp ce ma plimbam prin minunatul oras-port numit Whitby. Dar pana acolo mai e putin…

Image

 

Image

Image

Astea sunt peisaje din North Yorkshire, comitatul in care se afla Whitby. Am plecat de dimineata cu Societatea Internationala si am mers 3 ore continuu cu autocarul din Manchester pana in Whitby. Si in timp ce priveam eu pe geam ascultam Phoenix si mi-am dat seama ca muzica asta mioritica nu se potriveste cu peisajul englez, asa ca m-am mutat pe metal galez…asa mai merge, insa melodia care se potriveste cel mai bine e asta:

Ok…la 11 juma’ am ajuns in Whitby si de la departare se vedea marea cea mare si albastra: Marea Nordului.

Image

Asta nu era chiar marea, ci Raul Esk care se varsa in mare lin la vale.

Image

 

Si de o parte si de alta a raului e coasta engleza, stancoasa, abrupta si cu iarba verde deasupra. 

Daca vreodata ajungeti pe-aici trebuie sa aveti o caciula groasa, esarfa/fular si manusi;si geaca, pentru ca e un curent infiorator, iar pe maine ieri m-a tras curentul ca in momentul cand am ajuns in camin aveam impreia ca m-a impuscat Van Helsing cu trei gloante de argint.

Image

 

Pe malul drept e orasul vechi [desi si ala nou tot vechi parea] si drumul spre varful stancii unde se afla Whitby Abbey. Pe aici era plin de magazine si buticuri si restaurante de fish&chips. 

Image

 

Ca sa ajungi sus la catedrala trebuie sa urci cele 199 de trepte. Greu, greu…dar cand te uiti in spate si vezi ce e acolo…

Image

 

…tot vrei sa urci ca sa vezi si mai mult. 🙂

Image

 

Cand am ajuns in varful scarilor, m-am gandit ca dau direct la catedrala; dar de unde!? Am ajuns in cimitir. Unul foarte frumos de altfel, nu mai frumos ca cel din Sighisoara care are un aspect mai gotic si mai romatic, pentru ca cel de aici are toate pietrele de mormant la fel. In schimb cand vezi in fata ta marea asta de placi, majoritatea innegrite de timp te cam iau fiorii, intr-un sens placut, pentru cei ca mine carora le plac ciudateniile si lucrurile sinistre.

Image

Foooaaarte fruumooosss!!! ❤

Image

Iar acolo-n spate, dominand vazduhul [ce poeme scot, frate!] e Whitby Abbey…sau ce a mai ramas din ea. 

Initial credeam ca pur si simplu turistii au acces in zona ei, insa tot ii vedeam pe unii ca intra o casa mare si apar pe o pasarela. Mda…ca sa ajungi acolo trebuie sa treci pe la casa de bilete. Ruinele au fost preluate de English Heritage pentru ca altfel nu cred ca mai existau nici macar partile astea.

Biletul de intrarea pentru studenti costa 5,80 de lire. Cam mult, dar se merita sa dai banii, mai ales ca stai pe-acolo cat vrei, poti sa faci si picnic, pentru ca sunt niste masute si bancute de lemn.

Image

 

Si aici e in toata splendoarea ei gotica, Whitby Abbey. Acum, lectia de istorie!!!

Ruinele catedralei sunt considerate un exemplu de arhitectura engleza timpurie. A fost construita in secolele XIII-XIV de catre calugarii Benedictieni in locul unde candva a fost o manastire fondata de Sf. Hilda in 657 d.C. A fost abandonata in 1539 cand Henric al VII lea a desfiintat toate manastirile. A inceput sa de degradeze, iar in 1830 turnul central s-a prabusit si catedrala a ramas cam asa cum e ea in ziua de azi. Pacat 😦 Cred ca turnul ala se profila foarte frumos pe cer. 

ImageImageImageImageImageImageImage

Mi-e greu sa aleg o singura poza cu catedrala asa ca le pun cam pe toate aici, pentru ca e prea frumoasa. Image

Si arunca niste urme colosale. Am avut noroc ca ieri a fost o zi cu soare si chiar daca a fost curent, faptul ca a fost senin a contat foarte mult, atat pentru buna dispozitie cat si pentru fotografii.

Iar faptul ca am ajuns sa vad cred ca cele mai celebre ruine din literatura universala a fost pentru mine … cum sunt pantofii pentru fetele trendy !? Habar n-am, dar a fost nemaipomenit! Mai ca-l vedeam si pe Dracula pe-acolo daca ma concentram, dar pe timpul zilei nu cred ca iesea el asa… :)) Oricum, vazand locul asta am idei pentru romanul meu; care o sa fie un ghiveci de genuri si subgenuri literare, dar ce mai conteaza…

Image

 

Isn’t she pretty ? ^_^

ImageUn alt unghi: o mare de morminte si o mare albastra.

Image

 

Si a trebuit sa si cobor cele 199 de trepte si te mai si avertizau ca o faci la propriul risc si pe buna dreptate. La urcat e usor, dar la coborat, pentru ca nu au inaltimea normala, sunt si inguste si abrupte era de cateva ori sa dau cu nasu’ de pamant, TT___TT

Image

 

Daca vrei sa faci putin pe marinarul poti avea parte de experienta Capitanului Cook. Capitanul James Cook e renumit pentru faptul ca reusit sa stabileasca primul contact european cu Australia si Insulele Hawaii si a inconjurat Noua Zeelanda … habar n-am de ce vrut sa faca asta.

Uite ca mi-am adus aminte de o chestie. Am mentionat mai sus de Dracula. Da, ruinele astea au fost sursa de isnspiratie pentru Bram Stoker si de asemenea vreo trei capitole din roman sunt plasate in Whitby. Cand eram la magazinul de suveniruri ale catedralei, pe langa faptul ca avea acolo borcane cu dulceata si sticle de vin, multe accesorii de pirat, carti cu vichingi si celti, mai aveau si un sector dedicat vampirului. Diverse editii ale romanului, brelocuri cu fete de drac, lilieci si paianjeni de plus si…niste carti despre inspiratia cartii Dracula. Bun, iau una de-acolo sa ma uit si eu si pe langa analiza literara si citate, juma’ de carte era dedicata lui… Vlad Tepes. Si nu era abureala era istoria Romaniei acolo asa cum o stim, cu ordinul Dragonilor, cu Mircea cel Batran, ce insemna sa tragi in teapa oameni, ca nu era ceva iesit din comun, bla bla bla. Da! Vlad Tepes in Anglia. 

Am mai intrat intr-o librarie prin oras. Ce-am gasit acolo? Pe langa Vlad Tepes mai erau albume cu fotografii din Transilvania. Am ramas uimita sa vad ca in coltul asta de lume e si tara noastra amintita. Inca mai si specifica prin cartile alea ca amplasarea castelului lui Dracula e la granita dintre Transilvania, Moldova si Bucovina…. asa ca imi pare rau domnule Castel Bran, dar nu prea esti amplasat acolo. Dar daca tot ai renumele asta, ar trebui sa faci o vizita in Whitby sa vezi ce promovare fac astia pentru faptul ca Whitby e amintit in carte doar 3 capitole. Iar trei sferturi din actiunea romanului se desfasoara in Romania. Trebuia sa avem parc de distractii in cazul asta…

Image

 

ImageRenumita mancare fish & chips… Adica file de peste dat prin faina si ou si cartofi prajiti. Tot asa imi dadea de mancare si bunica cand eram mica. Eu aici am avut file de cod. Mai era un file de un peste care habar n-am ce era, iar codul era singurul nume cunoscut. E mancare de luat la pachet, fara condimente sau ceva, pentru ca iti pui singur: sare si otet. E bun cat e cald, dupa…il dai la pescarusi; si-mi dadeau tarcoale niste pescarusi… 

Tot orasul miroase a sare de mare, peste si cartofi prajiti si mai era un parfum ciudat, dar nu stiu exact ce era. Oricum pestele prajit domina simtul olfactiv. 

Inca o chestie interesanta…. In materie de magazine au doar restaurantele astea de fish&chips, magazine de bijuterii [ jet – care am aflat in sfarsit ca se refera la lignit] si magazine de dulciuri si inghetata – la greu. Revenind la bijuteriile alea, cautati pe google jet jewellery  si vedeti cum arata. Lignitul asta a fost exploatat de romani, iar bijuteriile facute din el erau la mare moda in perioada Victoriana in special pentru perioada de doliu, pentru ca victorienii erau pasionati de moarte si duhuri. Foarte frumoase erau bijuteriile si foarte scumpe…. 😦

ImageO faleza cum vezi in filme….

Image…si o plaja foarte mare. Nisipul nu avea absolut nicio scoica sau piatra. E doar nisip fin si atat. Nici mucuri de tigara nu erau. Abia pe langa apa mai gasesti o pietricica si aia cu greu.

Image

 

Asa arata Marea Nordului. E foarte rece…doh!

Image

 

Mai aveam vreo trei ore de petrecut prin oras, asa ca am mai urcat un rand de scari si am ajuns undeva deasupra marii, unde era acest cuplu dragut de pescarusi. Pe langa tipul asta mai era o specie mai dolofana si mai mica si mai putin galagioasa. Astia tipau incontinuu.

ImageImage

Sus: statuia capitanului James Cook.

Jos: Arcu din oase de balena. 

Image

 

Asta e poza pentru Bianca :)) Carciuma lui Sherlock.

Spuneam acum cateva zile ca nu am vazut niciun caine in Manchster sau alte mamifer patruped… In Whitby parca toti cainii de planeta si-au dat ieri intalnire. Cam somnorosi si fara vlaga, cu exceptia unui bichon care latra la toate specimenele canine. Dar nu stiu cum se facea ca toti cainii erau imbracati. Colectia toamna-iarna canina. Si uite, ca la aia mici nu era mai lucru, ca ingheata mai repede, era un curent de era sa i-a pe sus un chiuaua, in schimb, era un tip acolo cu ditamai namila de ciobanesc, de doua ori cat Boogie al meu si cu blana mai mare decat a unui Saint Bernard… avea paturica cu guleras. Si sarmanu caine, gafaia si cu siguranta ii era sete. In schimb, am vazut foarte multi cockeri si mi-am adus aminte de Naomi, primul nostru catel; totusi cel mai frumos catel era un Mare Danez gri, atat de frumos si batran probabil, dar parca era acoperit cu catifea.

ImageAsta mi-a adus aminte de Nocturn Alley din Harry Potter, doar ca in loc de magazine magice era plina de tomberoane.  Ca tot veni vorba de Harry Potter… Drumul cu autocarul prin Yorkshire era pe crestele dealului si la un moment dat, ma uit eu asa intr-o rapa si vad un tren cu locomotiva cu aburi. Ieseau aburi de aia involburati si primul gand care-mi trece prin cap: Expresul de Hogwarts. Si daca l-am vazut inseamna ca ceva sange magic am si eu… Desi la vremea asta nu prea are ce cauta la drum, dar oricum… Pentru mine ala e Expresul de Hogwarts si daca e sa ma uit pe harta ar putea fi chiar traseul spre castel. ❤

Ca sa raman tot la capitolul magic si sa continui ce am zis mai sus legat de Dracula…. Am intrat in doua librarii in Whitby, ca atatea am gasit. Una era plina cu romane gen Sandra Brown si alta avea carti de interes general. In schimb la etaj, aveau carti de arta, hobby, arts&crafts si altele. Am gasit o gramda de carti legate de Dracula, albumele alea cu Transilvania, jurnalul pierdut a lui Stoker,  multe carti despre cum sa imbraci in stil gothic si cum sa desenezi in stil fantasy vrajitoare sexy sau urate, monstri mitologici si alte scarbosenii. Iar la parter, in librarie, chiar langa usa era un raft imens cu povesti de groaza…dintre care jumatate aveau actiunea in jurul ruinelor catedralei. De fapt catedrala asta a ajuns un fel de cliseu in literatura horror….

Image

 

Si cam asta a fost ziua de ieri, ziua de Pasti de aici. Ma bucur foarte mult ca am ajuns sa vad locul asta si mi-ar face placere sa revin. ^___^

Byeee !!!

 

 

 

 

 

 

Castele si gradini

Azi am mers in prima excursie cu Societatea Internationala si am vizitat un castel medieval si o casa de boieri fara rang. Ambele in Tara Galilor. 😀

In tot autocarul, eu si cu copilul ghidei [copil de 3-4 ani] eram cei mai tineri excursionisti. Cred. Mai erau tinerei pe-acolo, dar cei mai multi erau destul de in varsta. Iar soferul aducea destul de mult cu Unchiul Vernon, dar mult mai de treaba.

Autostrazile englezesti sunt o combinatie intre cele nemtesti si cele de la noi [alea 2 sau 3 cate sunt], in sensul ca asflatul e stats! dar gardutul ala dintre sensuri e din tabla ruginita si cu multe balarii si mai sunt si gunoaie. Diferenta intre gunoaiele de la noi si astea de ei, e ca la ei vin condamnatii in folosul comunitatii sa le stranga cu clesti din aia ca in filme.

De asemenea mai avem un lucru in comun: animale moarte pe sosea, cu diferenta ca noi avem caini si pisici, ei au chestii mai alese. Azi am vazut urmatoarele mortaciuni: o cioara, un iepure, un bursuc, un fazan si un arici [totusi nu stiu daca era chiar arici…putea fi o baliga uscata].

Dar lasand infrastructura la o parte, Marea Britanie e nemaipomenita la capitolul viata la tara. Peisaje de vedere, oi incredibil de curate care pasc libere pe camp, casute mici, sere, biserici gotice pe varf de colina. Frumos! Orasele sunt seci, dar satele dragalase.

Si mergand in Tara Galilor a caror limba si scriere e total pe dos fata de engleza [ma gandeam chiar ca sunt cuvintele cu fundul in sus, dar nu], mi-am amintit de un film foarte amuzant care-l tot dadeau pe HBO: Englezul care a urcat o colina si a coborat un munte.

Image

 

Prima oprire a fost la Castelul Chirk, finalizat in 1310, si dupa 400 de ani de ocupatie, familia Middleton inca locuieste aici. Au un domeniu foarte mare, cu multe oi si casute foarte vechi inca locuite de fermieri si inca produc branzeturi, dulciuri, si tot ce vine de la oi.

Image

Gradina castelului e foarte apreciata pentru ca sunt niste specii de flori foarte speciale, dar eu nu am vazut decat ghiocei. Cu duiumul!!

ImageImage

 

Asta ar fi paradisul pietarilor de la noi.

Iar curtea interioasa e ca orice curte medievala. Ce mi s-a parut interesant e fantana castelului, o gaura langa zid, de 28 de metir adancime si care se intinde pe aproape toata suprafata curtii. 

Cat am asteptat sa se faca 12 ca sa putem intra in camerele familiei Middleton, am mers la Camera de Ceai din interiorul castelului, unde totul cica e facut din produsele domeniului. Eu mi-am luat o felie de tort cu ciocolata, care de fapt era un chec si o ciocolata calda, care sincera sa fiu era o zeama lunga cu putin cacao. Tot Acajul si Sage-ul au cea mai buna ciocolata 😀 Dar, macar m-am incalzit.

Image

 

Interioarele sunt stil, cam ca toate castelele/casele europene bogate.

Image

 

Programul s-a respectat a la carte. Soferul a venit la ora stabilita si ne-a luat. Pe drum a inceput sa ploua cu gheata cat boabele de piper. Drumurile astea spre domeniile private sunt late cat un autocar in  drumul spre al doilea obiectiv erau din 10 in 10 metri intranduri ca sa te bagi cu masina sa poti acorda prioritate celui din fata. 

Image

 

Al doilea obiectiv este Casa Erdigg, locuita de familia Yorke pana in 1973 si este o familie recunoscuta pentru respectul acordat servitorilor. Ghidul de-acolo ne-a zis ca familia era foarte bogata dar fara rang. Aveau afaceri cu Indiile de Est [sau Vest?!], vindeau produse alimentare de pe domeniul lor, aveau chiar si o mica mina, dar din cauza ca s-au extins cu mina aia pana sub casa, o parte din cladire s-a surpat. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si chiar si dupa Primul, familia a inceput sa-si piarda averile, era greu sa intretina domeniul si toata suita de angajati, asa ca in anii ’70 s-au dus de-acolo. Daca proprietatea nu era cumparata de National Trust, ar fi ajuns ruina totala. Asa ca asociatia asta care se ocupa cu tot ce tine de cultura Marii Britanii au restaurat casa si au avut grija sa lase totul exact asa cum a fost lasata de proprietari [inclusiv urma enorma de igrasie din holul servitorilor].

Image

 

Poza cam blurata, imi cer scuze, dar oricum…asta e bucataria. Mi-a placut foarte mult casa asta pentru ca aducea destul de mult cu Downton Abbey [pentru cine nu stie, serial britanic de epoca din 2010 in care prezinta atat viata alora bogati cat si viata “de sub scari” a servitorilor].

ImageMda…din pacate nu se vede bine, dar in poza sunt clopotelele si etichetele camerelor corespondente.

Image

 

Cel mai interesant obiect din toata casa este acest…dus. Nu stiu cum il foloseau, dar cred ca se facea o baltoaca in jurul lor cand se spalau…!

Image

 

Si scaunul asta cu suport pentru citit, foarte ingenios si chiar mi-ar prinde bine unu…

Image

 

Gradina de aici nu era foarte aranjata. Mare, bineinteles si cu un helesteu, dar mult gazon si niste boschesti de astia aranjati.

Image

 

Niste rate prietenoase. 🙂

Image

 

Si explicatii despre servitori…

ImageAici sunt toti gradinarii care i-au avut din 1830 pana in 1912.

La baie era un anunt cu zilele in care poti veni aici si sa experimentezi o zi din viata unui servitor. In poze erau doar batranele nostalgice; tineretul cred ca-si doreste sa experimenteze viata boierilor.

Si s-a pus si aici ploaia cu gheata si frig si deja terminasem turul prin fiecare grajd de-acolo asa ca m-am dus de vreo doua ori in magazinul de suveniruri pentru ca era foarte cald si mirosea frumos. Mi-am luat ca amintire o carte de bucate doar cu supe. Era ieftina si ar trebuie sa invat o data pentru totdeauna cum se face o supa.  Dupa ce am cumparat-o am mai rasfoit-o putin si ghici ce reteta am gasit acolo: BORS!!! E la categoria supe racoritoare de vara si din cate am vazut e reteta de bors crud…

Cum ploaia nu inceta, am zis sa ma duc si la restaurant ca aveau ceai ieftin. Si cu 1,50 de lire mi-am luat un mini-ceainic cu ceai negru, lapte si o cana cu apa fierbinte sa-ti lungesti ceaiul. 

Ploaia cu gheata a tot continuat si mai era vreun sfert de ora pana sa vina autocarul asa ca toti excursionistii, ne-am asezat sub un acoperis si am asteptat. 

La 6 fara 4 minute am ajuns in Manchester de unde am plecat azi de dimineata. Foarte frumoasa aventura asta printre dealuri…

P.s.: Iar am uitat sa mentionez ceva :)) cand am ajuns la obiectivul nr.2 ghida isi da seama ca am lasat in urma un om. Asa ca fiind un grup “organizat” cei de la obiectivul nr.2 au trimis o masina dupa bietul om.